1 Decembrie – ceremonial în Prahova, încheiat cu retragerea militarilor cu torţe

V. Stoica

Ceremoniile militare și manifestările culturale dedicate Zilei Naționale a României vor avea loc și în acest an, de 1 Decembrie, la monumentul domnitorului Mihai Viteazul, din Ploiești.
Comenduirea Garnizoanei Ploiești și Primăria Ploiești organizează, pe Bd. Republicii, în zona statuii lui Mihai Viteazul, evenimentele urmând să înceapă la ora 9.30, când va avea loc instalarea gărzii la monument, pe tot parcursul manifestărilor circulația pe Bulevard urmând să fie închisă în zonă până la ora 11.30.
După intonarea Imnului Național al României și după oficierea serviciului religios, vor avea loc discursuri ale oficialităților care vor fi prezente, urmate de depuneri de coroane și buchete de flori la statuia lui Mihai Viteazul.
Parada militară se estimează că va începe la ora 11.00, imediat după aceea urmând să aibă loc și un concert susținut de fanfara Consiliului Județean Prahova.
Unul dintre momentele așteptate de toți cei care vor fi prezenți la manifestările de Ziua Națională a României, tradiționala masă cu fasole cu cârnați, va avea loc până la ora 13.00, timp în care vor avea loc spectacole susținute de Ansamblul “Flacăra Prahovei” al Filarmonicii „Paul Constantinescu” și de artiști ai Casei de Cultură „I.L. Caragiale” și ai Teatrului „Toma Caragiu”.
Un alt moment special va fi cel al retragerii cu torțe a militarilor, începând cu ora 18.00, care va avea loc pe traseul Palatul Administrativ din Ploiești, pe Bd. Republicii, până în zona monumentului domnitorului Mihai Viteazul.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*