1 Decembrie, clipa astrală a istoriei naționale și îndreptarul contemporan al noii Românii

De 102 ani, 1 Decembrie este un ritual. Un ritual unificator, care definește o națiune, aflată la punctul ei de maximă strălucire. Așa cum, prin complicatele ritualuri ale Casei Regale, Coroana Britanică simbolizează o națiune care s-a impus lumii, la fel și românii au unicul lor 1 Decembrie.




Clipa astrală a unei istorii marcate de nenumărate nedreptăți, trădări și jertfe, 1 Decembrie este unul din puținele prilejuri în care ne mai amintim de marile adevăruri istorice, de faptele care vin din trecut. Obișnuiți cu confortul contemporan, tindem să minimalizăm evenimentul, să îl raportăm la politica zilei, la rutină, la discursul gol, ”patriotard”, ori la transmisiile TV, în care o voce anesteziată anunță cine depune coroane și care batalion stă la rând să defileze. Greșit!

1 Decembrie nu este nici poveste, nici legendă

1 Decembrie nu este nici poveste, nici legendă. Este un act înfăptuit de oamenii vii, asemenea nouă.

Cu ani în urmă, dr. Dan Traian Demeter, urmaș al marelui tenor lugojean Traian Grozăvescu, a avut strălucita idee să publice jurnalul adolescentului Filaret Barbu, readucând la lumină însemnările acestuia din timpul evenimentelor.

Se împleteau acolo idile adolescentine, cu aventuri și peripeții la Alba Iulia (unde greu mai găseai locuri libere de cazare, într-un oraș supraaglomerat), cu zvonuri și pățanii, cu plimbări cu căruța la pădure, turneele cu trupa de teatru a liceului sau chiar cu bancurile zilei, despre episcopul căruia i-au fost furați nădragii la Lugoj, chiar de la Episcopie!

Cronica vorbește însuflețit despre  întemeierea unei lumi noi, cum ar fi schimbarea vechii administrații imperiale, sau introducerea noului corp profesoral la Liceul ”Modern Real” Brediceanu, cu limba de predare română.

Sunt descrise acolo atâtea fapte de viață reală din perioada lui 1 Decembrie 1918 și a anului ce a urmat! De la partidele de fotbal dintre echipa studenților lugojeni și cea a soldaților garnizoanei franceze stabilite în oraș (câștigată de lugojeni cu 6-1 și cu 3-0 la ”revanche”) și până la plimbările prin parc cu iubita Ica, cea care i-a strecurat în mână o fotografie de ”nu mă uita”, jurnalul lui Filaret Barbu debordează de viață. Excelentă demonstrație că Marea Unire a fost ceva viu, real și înălțător, nu doar o proclamație prăfuită, rătăcită prin sertarele unei cancelarii sau pe care o găsești sub formă de fotocopie prin arhive, dacă știi să cauți bine.

1 Decembrie trebuie scos din ramă, din rutină!

Din perspectiva celui care, de 30 de ani, am consemnat și am fost martorul festivităților organizate al Lugoj, aș spune că păstrarea spiritului viu al lui 1 Decembrie este esențială, la ora actuală.

Iată de ce. De la fastuoasele momente din primii ani postdecembriști, când sărbătoarea națională aduna în jur de o mie de lugojeni, participarea oamenilor de rând, tot mai dezgustați de politică și de starea economiei, a scăzut constant. În prezent, ținând cont și de vreme, 2-300 de participanți este considerată o prezență destul de consistentă. Desigur, mai sunt și școlile. Copiii, îmbujorați de vremea rece, flutură stegulețe și se bucură sincer de ambianță, de alămurile lucitoare ale fanfarei sau de militarii care dau onorul și trec prin fața mulțimii, în acordurile marșului, sau mai bine zis imnului ”Treceți batalioane Române Carpații”.

Desigur, mai sunt veteranii de război, din ce în ce mai puțini, tot mai albiți de ani și mai discreți în peisaj. Profesorul Nicolae Streian face parte din acea rară specie de bărbați, pe care azi nu o mai regăsim. La 96 de ani, vajnicul supraviețuitor al Bătăliei de la Păuliș, din al doilea Război Mondial, este singurul rămas în viață dintre eroii de atunci. Curând, pentru că astea sunt legile firii, va deveni și el amintire.

În aceste condiții, mai înseamnă 1 Decembrie ceva pentru noile generații? Aș spune că da. Acum, mai mult ca oricând, 1 Decembrie este îndreptarul contemporan al noii Românii!

Cultivarea identităţii naţionale este principala condiţie de a fi europeni

La festivitățile de anul trecut, printre parade, depuneri de coroane și jerbe de flori, au răsunat și obișnuitele discursuri. Ca martor al acesor evenimente din ultimii 30 de ani (mai precis, din decembrie 1992), le-am apreciat ca bine intenționate, dar oarecum terne, lipsite de acea dimensiune care include viitorul european al țării și mai ales noile generații. O excepție care mi-a atras atenția a fost discursul muzeografului și arheologului Răzvan Pinca, de la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă al municipiului Lugoj. Atât de mult m-au impresionat spusele domniei sale, că i-am solicitat o copie a celor spuse atunci. Mă bucur că am păstrat acea copie, pentru a reda un fragment foarte important, care merită o atenție deosebită.

”Cu siguranţă, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o pagină importantă în istoria României şi o largă deschidere a ţării noastre către progres, la toate nivelele. Integrarea europeană nu distruge identitatea naţională. În unele cazuri chiar o promovează! Globalul și Localul nu se exclud neapărat! Fiecare forțează limitele și dezvoltarea celuilalt. Dacă suntem naționali, putem avea și calitatea de europeni, ca identitate? Putem fi și una și alta? Câte identități putem avea și cum le-am dobândit? Cum putem trăi cu ele? Nu trebuie confundată identitatea națională, care este un sentiment, cu naționalitatea, care desemnează o apartenență, fie politică sau juridică (în sensul de cetățenie), fie etnică. Trăim într-o epocă ce stă sub semnul diversităţii culturale şi al globalizării, iar identitatea naţională, ca fundament al demnităţii unui popor, este supusă unei provocări de redefinire constructivă, de înnoire creativă a mesajului nostru către celelalte popoare. Ca atare, păstrarea individualității, a identității noastre, devine obligatorie. Nu trebuie uitat faptul că România a fost şi este o putere culturală și științifică, ceea ce înseamnă enorm, pentru că de la cultură și mentalitate derivă totul. Este limpede că elitele au cultivat sentimentul de unitate naţională în rândul poporului, intelectualii desprinşi din popor, care se ghidau după aspiraţiile acestuia, au justificat şi au susţinut aceste idealuri, iar poporul şi-a urmat mentorii. De aceea, trebuie să ne păstrăm această demnitate a identității naționale pe care o reprezintă acest popor prin tot ceea ce a dat și prin tot ceea ce continuă să dea. Trebuie să urmărim interesele națiunii noastre și să acționăm într-o asemenea măsură încât să apărăm interesele României.

Apartenenţa la Uniunea Europeană presupune cu certitudine regândirea multor aspecte ale naţionalului, iar identitatea naţională rămâne una dintre cele mai puternice identităţi, atât la nivel individual cât şi la nivel de grup sau comunitate, pentru că românii se identifică înainte de toate ca români. Cultivarea identităţii naţionale este principala condiţie de a fi europeni. Tema cultivării, dezvoltării şi afirmării identităţii naţionale trebuie să constituie o prioritate şi o constantă pentru noi”.

Sunt cuvinte ce capătă mai multă greutate acum, în anul pandemic 2020, când omenirea are de trecut, la nivel global, examenul unei molime cum nu s-a mai întâlnit… din același an, 1918.

Interesantă acoladă a istoriei!

Articolul 1 Decembrie, clipa astrală a istoriei naționale și îndreptarul contemporan al noii Românii apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*