100 de exploataţii agricole din Prahova, selectate pentru recensământul agricol de probă

Nicoleta Dumitrescu

 

Săptămâna viitoare va începe recensământul agricol de probă, considerată etapa de pregătire a Recensământului General Agricol ce va avea loc anul viitor în lunile februarie – aprilie, an în care se va desfăşura, de altfel, şi Recensământul General al Populaţiei, în perioada iulie – noiembrie 2021. Cele două recensăminte sunt organizate o dată la 10 ani, însă cele programate anul viitor vor avea loc sub semnul pionieratului, în sensul că va fi pentru prima dată când chestionarele pe suport de hârtie vor fi înlocuite cu tabletele. Tocmai de aceea, având în vedere că întrebările în cazul recensământului agricol sunt destul de elaborate, s-a luat decizia ca înainte de startul celui oficial cu câteva luni înainte să aibă loc unul de probă. Acesta va fi organizat în perioada 12-23 octombrie a.c, la nivel naţional interviurile față în față, cu respectarea regulilor sanitare impuse de pandemie, urmând să fie realizate cu reprezentanţii a 4.500 de exploataţii agricole – gospodării ale populaţiei sau unităţi cu personalitate juridică –
selectați aleatoriu din toată țara, după metode științifice. Din Prahova, potrivit informaţiilor primite de la Mirela Dobrică, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, au fost selectate 100 de astfel de exploataţii agricole situate în jurul municipiului reşedinţă de judeţ, respectiv de la Blejoi şi Bucov.
De precizat că, special pentru realizarea acestui recensământ de probă, dar şi a celui de anul viitor, la instituţia menţionată au mai fost angajate temporar 7 persoane. De altfel, pregătirile pentru recensământul agricol de probă sunt în toi, inclusiv ieri fiind organizată o întâlnire, în sistem videconferinţă, pe această temă.

Recensământul agricol de probă va fi organizat în scopul verificării practice și a îmbunătățirii aspectelor organizatorice și tehnice prin care va fi evaluată claritatea întrebărilor incluse în chestionar, ocazie cu care vor fi testate procedurile și modalitatea de colectare a datelor de la exploatațiile agricole. Practic, va fi ca un fel de exerciţiu pentru Recensământul Agricol General care se va efectua la nivel naţional în toate unităţile administrativ-teritoriale în perioada 1.02.2021 – 30.04.2021, când vor fi înregistrate exploataţiile în care se desfăşoară activităţi agricole indiferent de statutul juridic şi de modul de deţinere a exploataţiei agricole. Astfel, testarea va asigura faptul că noua rundă a Recensământului General Agricol, pentru care colectarea datelor va avea loc anul viitor, va fi bine organizată, se va desfășura în bune condiții și va permite obținerea unor rezultate statistice de calitate, necesare atât pentru susținerea programelor și politicilor agricole europene, cât și a celor naționale. În comparaţie cu cele precedente, elementul de noutate în cazul noii ediţii îl constituie colectarea datelor pe suport electronic, transferul datelor on-line urmând să se realizeze printr-un sistem de date securizat, protejat împotriva prelucrării neautorizate sau ilegale şi împotriva pierderii, distrugerii sau deteriorării accidentale.
Potrivit informaţiilor directorului Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova, Mirela Dobrică, din Prahova au fost selectate 100 de exploataţii agricole. Este vorba despre 20 de exploataţii din Blejoi, dintre care 14 sunt gospodării ale populaţiei şi 6 sunt unităţi cu personalitate juridică, de la Bucov fiind selectate alte 80 de exploataţii agricole – dintre care 68 reprezintă gospodării ale populaţiei, restul fiind unităţi cu personalitate juridică. În recensamant agricol 2ceea ce priveşte completarea chestionarului, aceasta se va realiza prin intermediul unui interviu față în față cu șefii sau capii exploatațiilor agricole cu și fără personalitate juridică, după caz, pentru o mai bună operativitate dorinţa celor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova fiind ca operatorii să se deplaseze în teren însoţiţi şi de agenţii agricoli care îşi desfăşoară activitatea în cele două localităţi menţionate. În chestionar se vor regăsi şi întrebări legate de suprafaţa de teren lucrată în anul agricol 2019-2020 şi cu ce fel de culturi; dacă au avut fâneţe, livezi, plantaţii viticole, care sunt efectivele de animale, pe specii etc. Chiar dacă rezultatele la acest recensământ agricol de probă nu vor fi făcute publice, cei care au fost selectaţi sunt obligaţi să răspundă la întrebări, în contextul în care, în perioada februarie 2021 – 30 aprilie 2021, urmează a fi recenzate toate unităţile care desfăşoară activitate agricolă, indiferent de tipul de proprietate şi de forma de organizare. Unitatea de recenzat, conform Registrului general agricol, este unitatea economică, respectiv gospodăria individuală a populaţiei, societatea comercială, societatea agricolă, precum şi alţi utilizatori de terenuri agricole şi animale, care în urma activităţii desfăşurate obţin produse agricole prin exploatarea pământului şi /sau prin creşterea animalelor, păsărilor, albinelor etc. Recensământul Agricol General are ca obiectiv asigurarea de date statistice pentru fundamentarea şi punerea în aplicare a politicilor naţionale şi europene în domeniul agricol, în concordanţă cu sistemul statistic european, necesare procesului de participare a României, ca stat membru al UE, la Politica agricolă comună. Prelucrarea şi procesarea datelor au ca scop determinarea numărului de exploataţii agricole la nivel naţional, a suprafeţei agricole utilizate, a efectivelor de animale pe specii şi a volumului de muncă din exploataţii agricole. Datele individuale incluse în chestionarul de recensământ sunt confidenţiale, sunt utilizate numai în scopuri statistice şi nu pot fi utilizate ca probe în justiţie sau la stabilirea unor drepturi sau obligaţii pentru furnizorii de date la care se referă. Capul- respectiv şeful exploataţiei agricole- are obligaţia să furnizeze datele solicitate de către recenzori, iar datele şi informaţiile furnizate trebuie să fie corecte şi complete.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*