100 de mii de lei alocă Consiliul Județean Maramureș pentru finanţarea programelor, proiectelor şi acţiunilor în domeniul tineretului

În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Maramureș din luna august, la propunerea șefului administrației județene, Gabriel Zetea, s-a decis alocarea unei sume totale de 100 de mii de lei pentru 12 structuri, asociații și cluburi, în vederea finanţării programelor, proiectelor şi acţiunilor pe care le desfășoară în domeniul tineretului.

Inițiativa finanțării structurilor de tineret din județ s-a născut în urmă cu câțiva ani de zile, când Consiliul Județean Maramureș a introdus pentru prima dată un capitol destinat exclusiv alocărilor financiare pentru structurile de tineret, a căror menire este realizarea de acțiuni pentru tinerii Maramureșului. Președintele Consiliului Județean Maramureș a explicat că își dorește menținerea acestei forme de sprijin și pe viitor și că astfel speră ca structurile de tineret să fie încurajate să devină mai active la nivelul întregului județ.

„A fost un act de curaj să gândim un capitol dedicat tinerilor și voi milita ca această inițiativă să fie menținută și pe viitor. Acțiunile pentru tineret sunt extrem de importante, iar ONG-urile, asociațiile și cluburile de tineret merită toată susținerea noastră. Încurajez această mișcare de tineret să depășească granițele Municipiului Baia Mare și să devină mai activă și în restul județului. Cu timpul, îmi doresc să ajungem să finanțăm cât mai multe astfel de structuri, care să știe că au un partener în instituția Consiliului Județean Maramureș și să fie, astfel, încurajate să depună cereri de finanțare pentru programele pe care le propun”, a declarat Gabriel Zetea, șeful administrației județene.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*