120 de medici de familie din Prahova îmbracă, astăzi, halate de… protestatari !

Nicoleta Dumitrescu

La protestele care vor fi organizate, astăzi, la Bucureşti, în faţa Guvernului, de către medicii de familie veniţi din toată ţara, se vor regăsi şi 120 de reprezentanţi din Prahova. Confirmarea a venit din partea dr. Simona Schnelbach, preşedinte al Societăţii de Medicină Generală/Medicina Familiei – Filiala Prahova, care şi-a mobilizat din timp colegii de breaslă. Manifestarea de amploare care va avea loc astăzi în Capitală a fost programată încă din data de 2 noiembrie, când Societatea Naţională pentru Medicina Familiei a anunţat, prin pichetări şi depuneri de memorii la instituţiile prefectului din toate judeţele, declanşarea acţiunilor de protest la nivel naţional. Medicii de familie sunt nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate, ei militând pentru un act medical curat, dar şi pentru o asistenţă primară puternică. Totodată, având în vedere faptul că din aceste cauze, inclusiv veniturile insuficiente, ramura medicinii de familie nu mai este atractivă, s-a atras atenţia că, dacă nu se schimbă ceva în acest sistem, în următorii cinci ani un sfert dintre români nu va mai avea medic de familie, situaţie valabilă inclusiv la nivelul judeţului Prahova!

 

120 mnedici2120 de medici de familie din Prahova şi-au luat, astăzi, o zi de concediu de odihnă – activitatea lor în cabinete fiind suplinită de alţi colegi de breaslă – pentru a participa la protestul de amploare care va fi organizat la Bucureşti, în faţa Guvernului. Deplasarea se va face cu două autocare, dar şi cu maşinile personale, delegaţia fiind condusă de către dr. Simona Schnelbach, preşedinte al Societăţii de Medicină Generală/Medicina Familiei – Filiala Prahova. Medicii de familie din Prahova se vor alătura colegilor lor din toate judeţele ţării care, alături de reprezentanţi ai asociaţiilor de pacienţi, vor protesta în Piaţa Victoriei faţă de situaţia actuală a sistemului de sănătate, în special faţă de problema birocratizării, dar şi faţă de lipsa posibilităţii de a elibera anumite reţete, astfel încât bolnavii să nu mai fie nevoiţi să alerge de la un medic specialist la altul. Protestul din faţa Guvernului va începe la ora 11.00 şi, după cum au anunţat organizatorii acţiunii – Societatea Naţională de Medicină a Familiei – la ora 12.00, cadrele medicale îşi vor reînnoi jurământul de medici. Deplasarea de astăzi a medicilor prahoveni la Bucureşti fusese anunţată încă din data de 2 noiembrie, când o delegaţie a acestora a depus, la sediul Instituţiei Prefectului Prahova, un memoriu care cuprindea atât nemulţumirile, cât şi revendicările lor. Prin acest protest, medicii de familie doresc să-i responsabilizeze pe cei de la putere şi să le aducă în atenţie importanţa asistenţei medicale primare, având în vedere faptul că, de fapt, medicul de familie asigură primul contact al pacientului cu sistemul sanitar. Astfel, prin ieşirea lor în stradă, medicii de familie atrag atenţia politicienilor, în mod special acelora aflaţi la putere, asupra faptului că aceştia asigură 70% din serviciile medicale, în schimb, activitatea lor este sufocată de birocraţie, în detrimentul timpului pe care ar trebui să îl acorde pacienţilor. Astfel, aceştia cer crearea unui echilibru în finanţarea sistemului public de sănătate, prin alocarea a minimum 10% din Fondul Naţional Unic al Asigurărilor de Sănătate total pentru asistenţa medicală primară, faţă de 5,8% cât este în prezent, debirocratizarea sistemului şi neîngrădirea ariei de competenţe ale medicului de familie în relaţia cu pacientul său şi în acord cu pregătirea şi realitatea medicală a secolului XXI. De asemenea, doresc creşterea calităţii actului medical, prin acordarea de fonduri mai multe şi posibilitatea medicului de familie să-şi facă meseria şi să nu mai fie un birocrat, vor să nu mai pună pacienţii pe drumuri după scrisori medicale, să nu se mai confrunte cu coşmarul blocării, în sistemul naţional, al cardurilor de sănătate, şi să fie chemaţi la negocieri pentru reînnoirea contractelor cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Zeci de comune din judeţ – fără doctori !

De asemenea, atrăgând atenţia asupra problemelor cu care se confruntă, medicii de familie avertizează că există riscul ca, într-un viitor apropiat, un sfert dintre români să nu mai aibă medic de familie, avertismentul fiind lansat chiar de către preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei. „Potrivit previziunilor, unul din patru români nu va mai avea medic de familie în următorii cinci ani, lucru care va conduce la blocarea Programelor Naţionale de Sănătate derulate de Ministerul Sănătăţii şi va lăsa fără asistenţă medicală primară aproape cinci milioane de cetăţeni înscrişi pe liste – o situaţie fără precedent într-o ţară membră a Uniunii Europene. De asemenea, la ora actuală, în aproximativ 650 de localităţi din România nu există cabinete de medicină de familie”, a anunţat, recent, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, Rodica Tănăsescu. Această gravă situaţie va fi valabilă şi la nivelul judeţului nostru, după cum ne-a confirmat, ieri, dr. Simona Schnelbach, preşedinte al Societăţii de Medicină Generală/Medicina Familiei – Filiala Prahova. “La nivelul judeţului Prahova îşi desfăşoară activitatea 352 de medici de familie. Însă, în 20 de localităţi din mediul rural nu există medici. Este vorba despre localităţile în care populaţia este foarte redusă, existând sub 1000 de persoane asigurate în sistemul naţional de sănătate. Cu toate că am avut nenumărate discuţii cu primarii comunelor respective, niciun medic de familie nu a rezistat să-şi continue, până în momentul de faţă, activitatea. Şi v-aş da exemplu doar comuna Chiojdeanca, unde şi-au început activitatea cinci medici şi toţi au plecat, principala cauză fiind lipsa veniturilor, ajungându-se şi în situaţia în care, ca să-şi desfăşoare activitatea, aduceau bani de acasă. Or, în aceste condiţii, evident că nimeni nu mai vrea să stea să muncească”, ne-a declarat dr. Simona Schnelbach. Pe de altă parte, asupra ramurii medicinii de familie mai planează şi o altă ameninţare, aceea a lipsei viitoarei generaţii de medici de familie, care să ia locul acelora care vor ieşi la pensie. “Tragedia este că, în ultimii ani, medicina de familie nu mai este atât de atractivă, o cauză fiind şi partea financiară. În aceste condiţii, se poate spune că şi la nivelul judeţului nostru poate fi valabil avertismentul lansat de către conducerea Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, conform căruia, una din patru persoane nu va mai avea medic de familie în următorii cinci ani. Prin urmare, este nevoie de o altă abordare, pe toate planurile, la nivel guvernamental, în ceea ce priveşte activitatea medicilor de familie”, ne-a mai menţionat interlocutoarea noastră.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*