15 noi testări pozitive! Spitalul din Lugoj este aproape să atingă limita locurilor de internare

La Spitalul Municipal din Lugoj, testările RT PCR pentru noul coronavirus continuă în ritm susținut.

”Din trei amplificări făcute ieri, 29 iulie, am avut 15 teste cu rezultat pozitiv. Dintre acestea, doar două reprezintă cazuri noi confirmate la Lugoj, iar aici vorbim despre doi pacienți care erau deja internați la secția de boli infecțioase. Restul sunt din județ, inclusiv de la corporații multinaționale din afara orașului. Aici mă refer strict la testele făcute în cadrul Spitalului Municipal Lugoj. La această oră, facem 250 de teste pe zi”, ne-a declarat dr. Erwin Floroni, directorul instituției.





La capitolul plecări din spital, au fost externate, după două teste negative consecutive, cele două paciente de la Gătaia. Există și un pacient care a plecat pe proprie răspundere. Este vorba de un cetățean din afara orașului, de loc din Hațeg, județul Hunedoara.

”La ora actuală, avem 26 de pacienți cu Co Vid internați la Lugoj, dintre care unul se află la secția ATI. Ni s-a aprobat linia suplimentară de gardă solicitată și așteptăm confirmarea și în ședința de consiliu local”, ne-a declarat dr. Floroni, care avertizează că ”spitalul din Lugoj este aproape să atingă limita locurilor de internare”.

Directorul Spitalului Municipal adresează din nou un apel lugojenilor să respecte strict măsurile care intră în vigoare de la 1 august.

”Fac apel la lugojeni să respecte regulile de igienă, port al măștii și distanțare fizică, pentru a nu multiplica numărul și așa mare de cazuri și a evita blocarea spitalului”, spune dr. Erwin Floroni.

Medicul avertizează că regulile trebuie respectate inclusiv de cei care pleacă în concediu, în special în zone aglomerate, cum ar fi litoralul, cu posibilitatea ca la întoarcere să fie deschise noi focare de infecție la Lugoj.

Articolul 15 noi testări pozitive! Spitalul din Lugoj este aproape să atingă limita locurilor de internare apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*