1732 de suporteri ai UTA-ei și-au reînnoit abonamentele pe arena „Francisc Neuman”, din 6 iulie clubul arădean vinde la liber restul locurilor!

UTA ca și restul echipelor din Liga I își vor primi din nou suporterii în tribune din sezonul ce vine, așa că achiziționarea unui abonament nu mai e neapărat un ajutor simbolic pentru cluburi, obligate să se conformeze măsurilor luate de autorități în contextul pandemiei de COVID.

La gruparea emblemă a Aradului, campania de vânzare a abonamentelor a demarat pe 16 iunie, cu „operațiunea” de reînnoire a accesului pentru vechii abonați. Până la această oră, exact 1732 de suporteri ai „roș-albilor” (dintre cei 2322 care și-au luat un abonament anul trecut) și-au obținut accesul la meciurile formației pregătite de Laszlo Balint și începând cu 17 iulie. Dintre aceștia, există și o categorie ce dorește să-și schimbe locurile pe arena „Francisc Neuman”, iar pentru ei clubul a rezervat primele două zile ale lunii iulie.

Iată și comunicatul clubului arădean despre continuarea campaniei de vânzare a abonamentelor valabile pentru sezonul 2021-2022 al Ligii I.

Schimbare locuri abonamente reînnoite (2020-2021)

Joi, 1 iulie 2021 – Vineri, 2 iulie 2021: orele 11:00 – 13:00, 17:00 – 19:00 – Arena Francisc Neuman

Program vânzare abonamente noi

Zilnic, perioada  6 iulie – 14 iulie 2021: orele 11:00 – 13:00, 17:00 – 19:00. Duminică, 11 iulie – închis.

Program sâmbătă, 10 iulie  2021: orele 10:00 și 13:00 – Arena Francisc Neuman.

ONLINE, la adresa uta.iabilet.ro

Plata se poate face atât cu cardul bancar, cât și cu numerar.

Tip abonament Preț         
VIP 2.000 lei
Tribuna 1 600 lei  
Tribuna 2 450 lei  
Peluză 300 lei  

Copiii cu vârstă de până la 13 ani beneficiază de o reducere de 50%.

Copiii cu vârstă de până la 3 ani au acces gratuit și vor sta în brațele însoțitorului.

Date/acte necesare pentru achiziționarea abonamentului:

– Numele, prenumele abonatului;

– Număr telefon;

– Adresă email;

– Prezentarea cardului abonament, în cazul reînnoirii la stadion;

– Copie certificat naștere, în cazul copiilor.

0
0

Articolul 1732 de suporteri ai UTA-ei și-au reînnoit abonamentele pe arena „Francisc Neuman”, din 6 iulie clubul arădean vinde la liber restul locurilor! apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*