70% din noile achiziții ale Bibliotecii Municipale sunt cărți pentru copii și tineret

Din cele peste 600 de titluri de cărți noi achiziționate la sfârșitul anului trecut de către Biblioteca Municipală din Lugoj, 70 % sunt titluri pentru copii și tineret.



”Sunt convinsă că, atunci când copiii care vizitează Biblioteca, vor găsi titluri atractive, cu eroi si personaje celebre, îndrăgite de ei, vor reveni să mai împrumute și alte cărți. Vor fi curioși și fascinați de lumea minunată a cărților, vor povesti colegilor, prietenilor despre cărțile pe care le-au descoperit și vor reveni împreună. Pe lângă plăcerea și bucuria de a citi cartea preferată este și un demers educativ într-o societate în care tehnologia ne copleșește. Dar, așa cum spunea cronicarul, plăcerea de a răsfoi o carte a fost și rămâne una inegalabilă, de neuitat”, ne-a declarat Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale din Lugoj.

Dintre titlurile noi amintim ”Ștrumfii negri”, Geronimo Stilton – ”Mis­terul papirusului negru”, Matthew Ward – ”Fantastica familie Whipple”, Diana Wynne Jones – ”Cele nouă vieți ale lui Christopher Chant”, Zdenek Miler- ”Cârtițel și pan­talonașii”, H. A. Rey – ”George cel Curios își găsește de lucru”, Emma Thompson – ”Noile aventuri ale lui Peter Iepurașul”, ”Garfield, mai mare, mai grozav” – din seria ”Garfield”, Raina Telgemeier – ”Zâmbește”, Antoine de Saint Exu­pery – ”Micul Prinț”, Michelle Cue­vas – ”Confesiunile unui prieten ima­ginar”, ”Trolii în vacanță” din seria ”Aventuri cu troli”, precum și mai multe titluri ale cunoscutului autor pentru copii Roald Dahl.

Vă invităm să le descoperiți.

Articolul 70% din noile achiziții ale Bibliotecii Municipale sunt cărți pentru copii și tineret apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*