845 de prahoveni, confirmați cu Covid-19 de la începutul pandemiei. 42 au decedat!

V. Stoica

Alți 32 de prahoveni au fost confirmați, de luni până marți, ca fiind infectați cu noul coronavirus, ajungându-se la 845 de persoane din județul nostru ale căror rezultate au fost pozitive la testarea pentru Covid-19. Din nefericire, 42 au decedat, ultimele două persoane care și-au pierdut viața fiind alți doi bărbați – unul de 77 de ani, internat în 30 iunie și care a decedat pe 13 iulie, care avea leucemie limfatică cronică și boală renală cu acutizare, iar al doilea – de 69 de ani, internat în 13 iulie, decedat în aceeași zi, cunoscut cu diabet zaharat tip II, insuficiență cardiacă clasa 4, boală cardiacă ischemică, hipertensiune arterială, insuficiență renală acută.
167 de persoane au fost declarate vindecate și externate, însă, ieri, în spitalele din județ, unde sunt tratați bolnavi COVID-19, în secțiile de Terapie Intensivă, erau internați 14 pacienți, dintre care nouă – intubați.
Pe de altă parte, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că primii pacienți au fost internați în unitatea ATI mobilă adusă la Ploiești, instalată în curtea Spitalului Județean de Urgență Ploiești.
Potrivit DSU, pe secția de ATI din cadrul unității de terapie intensivă mobilă sunt internați cinci pacienți, patru dintre aceștia fiind intubați. Pe parcusul celor doar câteva zile de la intrarea în funcțiune, “numărul pacienților cărora li s-au acordat îngrijiri a variat, funcție de necesități, fiind chiar de 11 la momentul amplasării și implicit punerii în funcțiune, când capacitatea maximă de internare pe secția de terapie intensivă a spitalului a pacienților în stare gravă atinsese pragul critic. Personalul medical este format din 4 cadre de specialitate ATI, 3 rezidenți cu specialitatea ATI și 1 specialist ATI detașați din Timișoara și Sibiu, spitalul din Ploiești neavând personalul necesar pentru a asigura funcționarea adecvată a unității mobile”, arată reprezentanții DSU.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*