87 de echipe au luat startul în faza regională a Ligii Elitelor U15!

La finalul acestei săptămâni se dispută prima rundă a fazei regionale a Ligii Elitelor U15, competiție care asigură contextul competițional optim pentru formarea și dezvoltarea tinerilor jucători. 87 de echipe sunt prezente în această fază a competiției.

Federația Română de Fotbal a lansat în 2018 Liga Elitelor și la categoria de vârstă U15, după ce competițiile de la nivelul U17 și U19 s-au dovedit un succes.

Liga Elitelor U15 a debutat cu faza județeană, din care cele mai bune echipe s-au calificat în etapa următoare a competiției, cea regională, care a debutat sâmbătă, 27 octombrie. 87 de participante se află la start, împărțite în 16 serii de câte 5 sau 6 echipe. În fiecare serie se dispută meciuri tur-retur, iar cele 16 câștigătoare se califică în faza următoare a competiției.

Cele 16 echipe vor fi împărțite în 4 grupe de câte 4, iar în fiecare dintre acestea se va juca în sistem turneu de 3 meciuri într-o săptămână, într-o singură localitate. Primele două clasate din fiecare grupă merg mai departe în faza semifinală.

Aceste 8 echipe vor fi repartizate în două grupe de câte 4, iar primele două din fiecare grupă ajung în faza finală a competiției, Final Four-ul care se dispută într-o singură localitate, în sistem semifinale-finale.

Iată meciurile programate în prima etapă a fazei regionale a Ligii Elitelor U15:

Seria 1: CSS Botoșani – Juniorul Câmpulung Moldovenesc 3-1, LPS Suceava – Ecologistul Botoșani 12-0, Juniorul Suceava a stat

Seria 2: LPS Focșani – LPS Iași 1-5, FC Bacău – LPS Piatra Neamț 5-1, Comstar Vaslui – CSM Politehnica Iași 1-0

Seria 3: Delta Dobrogea Tulcea – LPS Galați 1-5, Voința Surdila Greci – Noua Generație Măcin 6-1, SC Oțelul Galați – Dacia Unirea Brăila 2-3

Seria 4: AS CS Farul Constanța – Kinder Constanța 2-2, FC Viitorul – Callatis Mangalia 12-1, AFC Unirea 04 Slobozia – Dunărea 2005 Călărași 1-2

Seria 5: ACS Petrolul 52 – Centrul de Performanță Rapid București 0-2, Chindia Târgoviște – CSM Râmnicu Sărat 0-5, ACS Prosport Academy – Concordia Chiajna 0-1

Seria 6: CSS Târgoviște – CSO Bragadiru 7-0, AFC Dănuț Coman – FCSB 1-2, FC Metaloglobus – FC Voluntari 1-4

Seria 7: LPS Viitorul Pitești – CN Dinicu Golescu Câmpulung Muscel 4-0, Dinamo 1948 – ACS Petrosport Ploiești 14-0, ARD Snagov – Daco-Getica București 1-4

Seria 8: Hidro Râmnicu Vâlcea – Alma Sibiu 2-0, Interstar Sibiu – CSS Blaj, Gaz Metan Mediaș a stat

Seria 9: FC Argeș – CSM Slatina 3-0, AS PRO Junior Craiova – Atletico Roșiorii de Vede 6-1, CS J Știința U Craiova a stat

Seria 10: AS Primavera Tg. Jiu – LPS Târgiu Jiu 2-0, SCM Râmnicu Vâlcea – U Craiova 1948 CS 0-5, Sport Kids Dr. Turnu Severin a stat

Seria 11: Școala de Fotbal Damian Militaru – ACS Poli Timișoara 1-4, ACS Team Star Timișoara – CSM Școlar Reșița, LPS Banatul Timișoara a stat

Seria 12: Colegiul Național Sportiv Cetate – ASU Poli Timișoara 0-5, CFR Simeria – Electrica 1929 Timișoara 2-3, UTA Arad a stat

Seria 13: CS Atletico Arad – ACS Viitorul Arad 0-3, CAO 1910 Oradea – LPS Bihorul Oradea 3-1, Viitorul Oradea a stat

Seria 14: CS Viitorul Zalău – FC Universitatea Cluj 0-4, LPS Satu Mare – LPS Bistrița 2-2, Atletic Zalău – CS Sporting Recea 1-3

Seria 15: AFC Metalurgistul Cugir 1939 – AFC Unirea 1924 0-4, CSM Târgu Mureș – Kinder Sângeorgiu de Mureș 0-3, CFR 1907 Cluj a stat

Seria 16: Sepsi OSK Sf. Gheorghe – ACS Kids Tâmpa Brașov 1-3, ACS Corona 2010 Brașov – ACS Colțea 1920 Brașov 0-2, AFK Csikszereda a stat

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*