A descoperit că are cancer după o simplă fotografie. Ai şi tu umflătura asta?

O tânără britanică în vârstă de 26 de ani a fost descoperită cu cancer tiroidian în urma unui selfie. Lorna Nickson Brown nu avea dureri sau stări de rău, singurul lucru care ridica semne de întrebare era o umflătură pe care o avea la nivelul gâtului.

Tânăra, de profesie actriță, a spus că mama ei a fost cea care a observat prima umflătura, după ce și-a făcut un selfie. Dar pentru că slăbise considerabil, Lorna credea că acea umflătură este normală. Când a realizat că nu trece nici după câteva luni, a mers la doctor și a aflat că are cancer tiroidian.

„Nu credeam că așa arată cancerul. În momentul în care le spui oamenilor, fac fața aceea specifică unui om care a aflat că ai cancer. Nu mă simțeam bolnavă”, a mărturisit Lorna.

Lorna Nickson Brown a fost operată de cancer de tiroidă, la Spitalul Regina Elisabeta din Birmingham, iar acum se simte bine, notează Unica.ro. Acum vrea ca toate femeile să știe care este simptomul pe care l-ar putea ignora, deși acesta indică boala gravă. Mai ales că acest tip de cancer localizat la nivelul tiroidei este întâlnit în special la femei.

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*