A fost arestat preventiv şi al doilea spărgător al unei maşini parcate în Ploieşti

F. T.

Ieri, cel de-al doilea individ care s-ar face vinovat de furt de componente auto dintr-un autoturism parcat în Ploieşti a fost prins şi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Acesta era căutat de către poliţiştii prahoveni încă din dimineaţa zilei de sâmbătă, 3 iulie a.c.
Reamintim că, atunci, oamenii legii de la Secţia de Poliţie nr.2 Ploieşti au fost alertaţi că persoane necunoscute au dat o spargere la un autoturism parcat în municipiu, după care s-au urcat într-o maşină şi au fugit.
Imediat după sesizare, oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii cu care se deplasau cei doi bărbați, aceasta fiind oprită pe o stradă din Ploieşti. Cei doi fugari au ieşit din maşină, însă numai unul dintre ei a fost imobilizat.
Al doilea a fost prins ieri şi, cum precizam, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti, dosarul penal deschis pe numele celor doi având ca obiect comiterea infracţiunii de „furt calificat”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*