A FOST DECLARATĂ CEA MAI EFICIENTA DIETĂ! FEMEILE O IUBESC, PENTRU CĂ SLĂBESC 20 DE KILOGRAME ÎNTR-O LUNĂ

Atât bărbații, cât și femeile au început să fie mai atenți cu trupurile lor și încearcă din răsputeri să aibă un stil de viață sănătos, însă, cu toate acestea, kilogramele în plus nu se topesc. Specialiștii au dezvăluit recent una dintre cele mai eficiente diete, potrivit celor care deja au urmat-o și au corpul pe care și l-au dorit.

Regimul care vă scapă de 20 de kilograme într-o lună are la bază un stil de viaţă sănătos, pe care, spun nutriționiștii, ar fi bine ca oamenii să-l țină toată viața. Mai mult, cei care urmează această dietă nu doar că vor slăbi, dar se vor vindeca şi de anumite boli. Una dintre acestea este hipotiroidia. Potrivit woman-ro, acestă regim a fost urmat în cadrul unui studiu de un număr de 20 de persoane care aveau probleme cu greutatea, dar sufereau şi de hipotiroidie. Acestea au reuşit să slăbească spectaculos în mai puţin de o lună.

Alimentele care trebuiesc incluse în dietă sunt următoarele: fructe de mare, sare iodată, usturoi, roșii, fasole, spanac, porumb, linte, mazăre, ovăz, morcovi, brânză, hrişcă, ouă, cartofi, carne. Acestea sunt alimentele de bază ale dietei. Alege să le mănânci crude sau gătite prin fierbere, nu prin prăjire.

Poţi consuma pe parcursul zilei următoarele fructe și nuci: mango, măr, nucă de cocos, căpșuni, caise, nuci de Brazilia, alune, fistic, nuci de caju. Acestea trebuie consumate în cantităţi reduse pe post de gustare. Tot pe post de gustare, sau dimineaţa, poţi consuma un iaurt grecesc mic.

Vei combina aceste alimente şi vei avea cinci mese pe zi. Trebuie să mănânci în cantităţi reduse.

Aşa poate arăta meniul tău pentru o zi, conform, woman-ro:

Micul dejun: o mică bucată de hrișcă, o ceașcă de ceai, brânză, un pahar de compot.

Prânz: supă de morcovi, piure de cartofi cu carne fiartă sau pe grătar, compot de fructe.

Cina: o salată, omletă fără gălbenuș, suc.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*