A fost pusă în aplicare tehnologia de transmitere către sistemul 112 a coordonatelor geografice ale apelantului

N. D.

În vederea reducerii timpilor de intervenție în urma apelurilor către sistemul 112, Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat că s-a finalizat cu succes punerea în aplicare a unor noi tehnologii. Astfel, cetățenii care sună la numărul de urgență 112 de pe smartphone beneficiază de tehnologia Advanced Mobile Location (AML), această facilitate fiind implementată de STS împreună cu operatorii de telefonie mobilă și în parteneriat cu Google și Apple. Potrivit unui comunicat de presă transmis de STS, această tehnologie permite transmiterea către Sistemul 112 a coordonatelor geografice asociate locului din care se sună, exclusiv pe durata apelului de urgență și nicidecum în alte condiții. ”AML vine și în sprijinul persoanelor cu dizabilități de auz și/sau vorbire care trimit SMS la 113 de pe telefoanele cu sistem de operare Android. Facilitatea AML, dezvoltată și pusă gratuit la dispoziția serviciilor de urgență, în scopul sprijinirii utilizatorilor de smartphone în situații de urgență, nu necesită instalare de componente sau aplicații suplimentare și are o acuratețe de ordinul metrilor/zecilor de metri. La acest moment, AML funcționează în toată țara, iar când cetățenii sună la 112, operatorii STS și dispecerii agențiilor de intervenție au la dispoziție coordonatele geografice cu o acuratețe mult mai mare. Am realizat teste, am analizat diverse scenarii tehnico-operaționale și am integrat toate configurațiile necesare, astfel încât această tehnologie să vină cât mai mult în sprijinul apelantului”, au anunțat reprezentanții STS. Pentru a se ajunge la aceste rezultate, timp de aproape cinci luni, echipele de ingineri și programatori ai STS au colaborat cu echipa Android ELS de la Google pentru a efectua testările preliminare şi pentru a îmbunătăți precizia localizării apelurilor la 112, punerea în aplicare realizându-se și cu colaborarea marilor operatori de telefonie mobilă din România, care au efectuat lucrări în infrastructurile proprii, pentru a facilita transmiterea informațiilor AML către serviciul de urgență. Condițiile obligatorii pentru furnizarea informațiilor de localizare prin serviciul ELS/AML sunt următoarele: telefonul trebuie să includă sistemul de operare Android, începând cu versiunea OS 4.0 sau superior şi să aibă Serviciile Google Play instalate; utilizatorul să nu fi optat în prealabil la dezactivarea serviciului ELS, din setările de localizare ale telefonului său; telefonul trebuie să fie înregistrat într-o rețea mobilă din România, cu acces la servicii de SMS și/sau internet; telefonul trebuie să aibă integrate funcțiile de GPS şi WiFi. Serviciul Android ELS recunoaște când un utilizator efectuează un apel de urgență la 112 sau când se transmite un SMS la 113 și va calcula locația folosind mai multe surse de localizare (AGPS, rețea mobilă, WiFi și senzori din telefon). Locațiile ELS sunt calculate pe dispozitiv și trimise prin SMS și/sau internet, direct către Sistemul 112 utilizând protocoale standard din industrie. În cadrul Serviciului 112 din România sunt implementate mai multe tipuri de localizare: Cell ID/Sector ID, AML, APEL 112, Geolocation 112.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*