A început a doua ediție a Cupei Satelor

După succesul din prima ediție, competiția care se adresează copiilor U13 din mediul rural a luat startul pentru al doilea an.

La startul noi ediții s-au înscris peste 10.000 de copii din satele și comunele României, iar în unele județe au fost desemnate deja câștigătoarele din fazele județene.
În primăvara anului viitor urmează să se desfășoare partidele din fazele regionale.

Cupa Satelor se adresează copiilor sub 13 ani din mediul rural și este o competiție organizată de FRF cu sprijinul AFIR și al Asociațiilor de Fotbal Județene.

Câștigătoarea de anul trecut a fost comuna Ruginoasa (județul Iași), formație care a cucerit marele premiu, o excursie alături de echipa națională a României în Norvegia, pentru meciul disputat de tricolori împotriva nordicilor în preliminariile EURO 2020.

Faza finală a precedentului sezon a avut loc la Cumpăna, în județul Constanța.

În urma turneelor regionale de la prima ediție, reprezentanții Departamentului de Scouting FRF au ales 8 jucători pentru selecția de la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, dedicată copiilor născuți în anul 2006, care a avut loc în luna aprilie a acestui an.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*