A început! Oficialitățile au sunat clopoțelul la Colegiul Național Brediceanu

Noul an școlar a sosit luni, 11 septembrie, cu nelipsitele-i emoții și pentru elevii Colegiului Național ”Coriolan Brediceanu”, când de la ora 9, a avut loc tradiționala festivitate de deschidere. Startul manifestării a fost dat de Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj, care a transmis elevilor felicitări și gânduri bune pentru începutul de an. ”Sunt legat sufletește de școala aceasta, aici am fost elev, iar mai apoi profesor și o perioadă, director. Școala este un loc binecuvântat, un loc de cunoaștere și de autocunoaștere, această instituție este una de prestigiu, iar cum îți alegi școala, îți alegi viitorul, întrucât aceasta vă pregătește pentru întâlnirea cu neprevăzutul. Vă doresc din suflet un an școlar cu succes”, le-a transmis elevilor, Francisc Boldea, primarul Lugojului. La festivitatea de deschidere a noului an școlar au luat parte și reprezentanți ai diferitelor instituții ale statului, printre care Mihai Tonenchi, șeful Poliției Municipiul Lugoj, dar și Iosif Crăciunescu, consilier local, alături de  reprezentantul din partea Bisericii, protopop Ioan Cerbu. ”Această zi ne oferă prilejul cel mai potrivit de a vă asigura că Poliția Română este alături de voi, gata să intervină ori de câte ori va fi nevoie. Începem un nou an școlar împreună, polițiști, profesori, părinți, [...]
You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*