A trăi!

Nicoleta Dumitrescu

 

E destul de îngrijit, nu are hainele nici călcate, dar nici mototolite. Nu cere, dar faptul că pare că stă de ceva vreme pe zidul rece al gardului ce înconjoară curtea bisericii trădează motivul prezenţei şi tăcerii sale, în schimbul cărora mai primeşte, din când în când, câte un ban ori câte ceva de-ale gurii, din ceea ce mai are omul prin sacoşă sau geantă, în semn de milostenie.

Uneori stă la intrarea în curtea bisericii, dar în funcţie de poziţia soarelui îşi schimbă locul, fie ca să stea la umbră, fie ca să nu-i fie prea frig. Este imaginea multor dimineţi pe care unii ploieşteni o văd de ani buni în preajma uneia dintre biserici, aşa cum, în alt colţ al oraşului, tot lângă un lăcaş de cult, o femeie, mică de statură, îmbrăcată de cele mai multe ori cu o fustă peste pantaloni de trening, purtând pe cap un fes colorat combinat cu o eşarfă, stă cu mâna întinsă, exact în dreptul intrării în curte.
Cu siguranţă, este un mod de viaţă de care, dând timpul în urmă, cei doi nu credeau că vor avea parte mai la bătrâneţe, însă o ţigară palmată, în cazul primei persoane, ca să nu fie văzută cum trăgea cu poftă, a dezvăluit că neajunsurile pot fi camuflate foarte uşor. În fapt, o imagine a disimulării că neajunsurile nu sunt chiar atât de mari pe cât se credea la prima vedere, considerându-se că dacă există o posibilitate de a avea un ban în plus nu strică acolo şi-un pachet de ţigări, pentru întreţinerea viciului!
Cu siguranţă, exemplul menţionat nu este nici primul dar nici ultimul, în contextul în care destinul, în ideea în care nu aduce ziua ce poate aduce ceasul, a făcut să răstoarne binele în rău ori să schimbe bucuria în tristeţe fără margini.
Şi, din păcate, anul acesta, pandemia pare că a reuşit să lase în urma ei, de sub tăvălugul de situaţii inclusiv la limita dintre viaţă şi moarte, imagini din ce în ce mai triste, vizibile şi pe chipurile oamenilor. Deoarece, chit că le sunt ascunse sub mască gura şi nasul, chipurile oamenilor trădează îngrijorarea şi teama zilei de mâine, reflectată mai ales în privire.
Nici nu ar avea însă cum să nu fie aşa când, dincolo de anunţul zilnic al numărului de cazuri de noi îmbolnăviri, care au depăşit cifra de 3.000, verbul a trăi este pus sub semnul întrebării şi prin prisma nivelului de trai! Pentru că, mai mult ca niciodată, coronavirusul pare că a reuşit să umble şi la coşul zilnic, reuşind să pună explozibil, la modul propriu, inclusiv asupra preţurilor, în contextul în care nu este produs, fie alimentar, fie nealimentar, de pe raftul magazinelor, căruia să nu i se mai adauge la cost un leu sau doi în plus.
În cazul anumitor categorii de persoane, cu siguranţă această majorare nici că a fost prea vizibilă, în situaţia în care, se ştie, cei care bifează condica de prezenţă la stat au avut parte de o serie de majorări de salarii, başca tichetele de vacanţă, a trăi fiind practic un adevărat mod de viaţă!
Partea şi mai tristă este însă faptul că anul 2020, care este şi un an al alegerilor, în care promisiunea de a trăi mai bine primează în general, iese în evidenţă într-un fel aparte, având în vedere faptul că a trăi este pus sub semnul întrebării în tot mai multe situaţii, fără ca nici măcar timpul să lase impresia că vor veni şi alte vremuri mai bune…

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*