Absenţele au cântărit mult

George Marin

În primul turneu al Grupei Valorice 1 a junioarelor 2, cele două formații prahovene angajate în cursa spre turneul final, CSM Ploiești și Activ CSO Plopeni, au avut de suferit din cauza absențelor din diverse cauze obiective, câte patru de fiecare echipă, ceea ce s-a reflectat și în rezultatele obținute în confruntările disputate la Buzău.
Primele adversare ale fetelor de la Activ au fost băcăuancele de la CSȘ, concurente directe la locul al treilea din această grupă valorică. Prima parte a fost câștigată de prahovence mulțumită unei evoluții bune a portăriței Berteanu și, în general, a câtorva combinații care le-au adus în poziții bune de aruncare pe Moga și pe Vasile. Dar fetele Adinei Panaite au avut și șansă, scăpând cu doar un gol primit într-o situație în care a avut două jucătoare eliminate în același timp. După pauză, oboseala acumulată de lotul redus numeric a făcut ca atacul să nu mai fie tot atât de productiv, iar apărarea, foarte aproape de linia semicercului, a produs multe penalități taxate de adversare. În al doilea meci, Activ a întâlnit codașa seriei, CSM Galați. Cu multe permutări pe posturi, dictate de efectivul redus numeric, Activ a câștigat la limită prima parte, deși a condus tot timpul, însă, după pauză, bateriile s-au descărcat total.
CSM a avut un prim meci „de încălzire”, contra gălățencelor, o echipă fără pretenții. Au demarat foarte greu, cu o viteză de joc sub cea arătată la turneul zonal (a lipsit centrul obișnuit, Daria Grădișteanu), alergând să recupereze handicapul și abia câștigând prima parte cu două secunde înainte de a se fi auzit sirena. După pauză, sub „cravașa” antrenorului Robert Comendant, s-au mai eliminat din greșeli și rezultatul a fost unul normal.
A doua partidă a ploieștencelor a fost programată împotriva CSM-ului băcăuan, o echipă bine articulată, cu o apărare avansată foarte agresivă, care folosește contraatacul fulgerător, una care trage nădejde la titlul național. Era, în fapt, derbiul seriei. Șocul a fost de partea băcăuancelor, care s-au trezit luate pe sus de iureșul ploieștean și au fost nevoite să ceară timp de odihnă în minutul 4:32, la scorul de 3-0 pentru CSM Ploiești. Avansul a crescut până la 8-3 în minutul 9, după care în tabăra ploieștenă au apărut ratări, nesincronizări și alte câteva greșeli tehnice. Trei atacuri pierdute s-au transformat în trei goluri ale adversarelor (în două rânduri) și rezultatul s-a răsturnat. În partea a doua, CSM Ploiești a rulat tot lotul, așa că diferența de scor este una logică. Oricum, cele două oponente cu titulatura de CSM, Ploiești și Bacău, își vor consfinți calificarea la turneul final al competiției după returul acestei grupe „Valoare”, celelalte competitoare neputându-se ridica la același nivel.

Activ CSO Plopeni

Activ Plopeni – CSȘ Bacău 25-23 (14-13, 9-12).
Activ: Violeta Berteanu (12 intervenții), Florentina Drăghici, Andrada Rotaru – Adriana Moga (7 goluri), Delia Vasile (5), Bianca Drăghici (4), Christiana Șelaru (3), Raluca Geangu (2), Ana Maria Tănase (1), Theodora Șubea (1), Evelina Ianculescu, Ana Popescu.
CSM Galaţi – Activ Plopeni 32-30 (16-17, 16-13).
Activ: Berteanu (10 intervenții), Fl. Drăghici, Rotaru (2) – Moga (8 goluri), Vasile (2), B. Drăghici (8), Șelaru (3), Geangu (2), Tănase, Șubea (4), Ianculescu, Popescu (3).
CSM Ploiești – CSM Galaţi 40-32 (18-17, 22-15).
CSM Ploiești: Bianca Voicilă (10 intervenții), Mara Popescu (3) – Ramona Gavrilă (11 goluri), Diana Manole (8), Bianca Rădulescu (6), Anastasia Toma (5), Alesia Burtea (4), Ioana Manolache (3), Nicola Jianu (3), Cristiana Blidaru, Diana Stoica, Maya Popescu, Adina Leescu, Medeea Zafiris, Mădălina Iordache.
CSM Ploiești – CSM Bacău 19-32 (12-14, 7-18).
CSM Ploiești: Voicilă (13 intervenții), Mara Popescu – Gavrilă (3 goluri), Manole (5), Rădulescu, Toma (1), Burtea (4), Manolache (1), Jianu (1), Blidaru (1), Stoica, Leescu, Zafiris (1), Iordache, Maya Popescu (2).
În ultima zi a turneului echipele prahovene au înregistrat rezultatele:
CSȘ Bacău – CSM Ploiești 26-26 (15-13, 11-13).
CSM Ploiești: Voicilă, Mara Popescu – Gavrilă (5 goluri), Manole (11), Rădulescu (1), Toma, Burtea (3), Manolache, Jianu (2), Blidaru, Stoica (1), Leescu, Zafiris, Iordache, Maya Popescu (1).
CSM Bacău – Activ Plopeni 35-19 (18-10, 17-9).
Activ: Berteanu, Fl. Drăghici, Rotaru – Moga (6 goluri), Vasile (3), B. Drăghici (4), Șelaru (2), Geangu, Tănase (1), Șubea (1), Ianculescu (2), Popescu.
Clasamentul, care nu cuprinde partida dintre LPS Buzău și CSM Galați, în desfășurare la închiderea ediției, este următorul:
1. CSM Bacău 32 p
2. CSM Ploiești 25,5 p
3. CSȘ Bacău 21 p
4. Activ Plopeni 11,5 p
5. LPS Buzău 7 p
6. CSM Galați 7 p
Turneul retur este programat în perioada 21-23 mai, locația urmând a fi stabilită. Primele două clasate vor participa la turneul final.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*