Academia UTA, cu un pas și jumătate în finala Ligii Elitelor U17! Donca: „Îmi scot pălăria în fața băieților” v.s. Nastai: „Am fost dominați din toate punctele de vedere”

Câștigătoarea seriei de est a Ligii Elitelor, cu 5 puncte peste Viitorul lui Hagi, pornea ușor favorită în semifinala cu Academia UTA, doar că verdictul terenului, cel puțin în manșa tur, a fost cu totul altul. Pe „Motorul”, într-adevăr FCSB a avut – parcă – un joc ceva mai consistent în prima repriză, când a avut și vântul de partea sa, după care a căzut din picioare în fața unei echipe „roș-albe” extrem de determinată și chiar pragmatică.

Donca: „Mai este un retur și ar fi păcat să nu profităm de acest rezultat”

Tabela s-a oprit la scorul de 4-1, după reușitele semnate Mihai (8), Pop (56), Șerengău (76) și Codrea (85), respectiv Fulga (34) și arădenii iau un avantaj important pentru calificarea în finală. „O victorie importantă și foarte frumoasă pentru noi care vine după ce am terminat campionatul fără să lăsăm o impresie prea bună. Ne-am calificat în ultimele 10 minute, dar știam că nu aceea a fost fața noastră adevărată. Azi am excelat din toate punctele de vedere și ca unitate și ca determinare sau ambiție. Îi felicit pe băieți, îmi scot pălăria în fața lor, nu ar fi crezut nimeni în acest scor înainte de meci. Țin să le mulțumesc lor, conducerii și colegilor de la UTA care ne-au susținut și în timpul campionatului și acum. Trebuie să rămânem concentrați și cu picioarele pe pământ, mai este un retur și ar fi păcat să nu profităm de acest rezultat”, a spus Dinu Donca la finele disputei de astăzi. Pe banca UTA-ei U17 mai stau Adi Ungur și Ștefan Boroș.

Nastai: „Am fost băgați în pământ de UTA Arad”

Chiar dacă le-au lipsit doi-trei jucători, bucureștenii nu se așteptau să plece de la Arad cu un eșec ce le-ar putea compromite șansa să joace pentru titlu. „De cele mai multe ori scorul reflectă realitatea, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi arată că UTA Arad este în pole-position pentru finala mare. Noi credeam că repriza a doua vom fi mai proaspeți și asta pentru că arădenii  au avut sâmbătă un meci dificil la CFR, miercurea trecută jucaseră la Poli și, iată, am fost dominați din toate punctele de vedere în acest joc. Noi, care dădeam 6-7 goluri pe meci, astăzi nu am reușit să ajungem prea des în poziții de finalizare. S-a dovedit că valaorea individuală contează mai puțin la astfel de meciuri. Contează spiritul de echipă, munca și mi-ar părea bine de tot ca UTA Arad să facă o figură frumoasă și în finală. Niciodată în fotbal nu te resemnezi, dar trebuie să fii realist. Dacă îți propui lucruri care nu se pot realiza, înseamnă că nu ești pe drumul bun. Acum trebuie să facem o analiză clară, vom da posibilitatea și altor copii mai mici să joace, ca să le vedem valoarea, vom folosi returul semifinalei în primul și primul rând pentru a testa noi jucători”, a spus Dacian Nastai, antrenorul sătmărean al juniorilor fecesebiști.

În virtutea relațiilor bune cu Academia Brosovszky Ineu, concretizate și prin transferul fundașului Radu Șerban la FCSB. „Am încercat să le creăm toate condițiile jucătorilor, am venit cu două zile înainte, ne-am odihnit, dar jocul a fost departe de ce ne-am dorit. Într-adevăr, ne-am cazat la Ineu, am avut toate condițiile de pregătire și odihnă, am venit în această dimineață la Arad. Din păcate, azi am fost băgați în pământ de UTA Arad. Văd la intrarea aici, pe teren, un mesaj, intrare văd un banner foarte interesant, cu mesajul: <<Bine ați venit, dar aici e UTA!>>, apoi încă unul, <<Bine ați venit la muncă!>>. Asta este realitatea, degeaba ai talent, dacă nu este însoțit de multă, multă muncă”, a adăugat tehnicianul celor de la FCSB.

Returul semifinalei UTA – FCSB se ba juca sâmbătă, 29 mai, de la ora 12, la baza sportivă ARCOM. În prima manșă a celeilalte semifinale, Viitorul Constanța – CS U Craiova 2-1.

0
0

Articolul Academia UTA, cu un pas și jumătate în finala Ligii Elitelor U17! Donca: „Îmi scot pălăria în fața băieților” v.s. Nastai: „Am fost dominați din toate punctele de vedere” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*