Accident grav. Biciclist ucis de un poliţist care s-a urcat BEAT la volan

Un bicilist a fost lovit cu mașina de un polițist care s-a urcat beat la volan. Bărbatul a fost aruncat pe celălalt sens de mers, unde a mai fost lovit de un alt un șofer. Biciclistul a murit pe loc. Poliţistul s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. Agentul șef principal Vasile R. a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Un grav accident s-a petrecut pe DN17, în localitatea Viișoara. Biciclistul a fost lovit în plin de un polițist care circula în aceeași direcție. Impactul a fost atât de puternic încât a fost proiectat pe celălalt sens de mers, unde a fost lovit încă o dată, de o altă mașină.

În urma impactului, bărbatul a murit pe loc.

Polițistul care a provocat accidentul se afla în afara programului și băuse înainte să urce la volan. Acesta a fost reţinut şi este cercetat pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.

“În urma testării cu aparatul etilotest (n.r. a poliţistului), a rezultat valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a mai spus şeful Biroului Rutier Bistriţa.

Vasile R. lucra la Serviciul Logistic şi se ocupa de maşinile de poliţie. Împreună cu familia locuieşte în Viişoara. Bărbatul este tatăl unei adolescente.

Biciclistul ucis în accident avea 48 de ani și era tatăl a patru copii dintre care unul de numai 16 ani.

Sursa: rtv.net

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*