ACS Activ Slobozia, clubul la care fetele din județul Ialomița își pot îndeplini visul de a juca fotbal!

Puțini dintre noi cunosc istoria orașului Slobozia, important și înfloritor nod de comunicații și negoț timp de secole, oraș aflat la intersecția drumurilor ce lega Occidentul și Nordul de Orient, amănunt ce a permis la un moment dat dezvoltarea multor activități economice și culturale.

Puțini dintre noi știu că numele actual al municipiului vine de la cuvântul românesc, de origine slavonă, „slobozie”, cuvând care desemna o localitate nou înființată ce era scutită de anumite dări. Așezată în mijlocul Câmpiei Bărăganului, urbea era vulnerabilă la atacurile migratorilor, iar pentru a se stabili aici oamenii erau scutiți de anumite dări.

Și mai puțini dintre noi știu că în orașul Slobozia, capitala județului Ialomița, există o echipă feminină de fotbal, nou-promovată în Liga 2 Feminin, care „riscă” să devină una dintre mândriile zonei în materie de sport! Se numește ACS Activ și este, ca în cele mai multe cazuri din fotbalul fetelor, rezultatul unei munci extraordinare, a unor ambiții ieșite din comun, a unor sacrificii pe care puțini dintre noi le-am accepta.

Așa că la Slobozia nu doar băieții joacă fotbal, ci și fetele! Povestea echipei ACS Activ Slobozia a început în urmă cu mai bine de patru ani, în primăvara anului 2017. Dana Ioniță, contabil în orașul de pe râul Ialomița, a fost cea care a pus bazele clubului.

Fetele de la Activ Slobozia vor debuta în Liga 2 Feminin la finalul acestei săptămâni, pe 12 septembrie, împotriva formației Selena ȘN Constanța, care a retrogradat la finalul sezonului trecut din prima ligă.

„Le-am promis că vor juca fotbal”

Doamna Ioniță, de unde izvorăște pasiunea dumneavoastră pentru fotbal?
Vă mărturisesc faptul că până la demararea proiecetului ACS Actic Slobozia, nu prea aveam tangență cu fotbalul, nu mă atrăgea fenomenul! Adina, fetița mea, acum în vârstă de 14 ani, juca fotbal în cadrul școlii și participa cu echipa la diverse competiții. Ocaziile în care fetele aveau șansa să joace fotbal erau însă puține, două pe an. Atunci ne-am decis să facem o echipă de fotbal. Pentru Adina și pentru alte fete iubitoare de fotbal! Am început să ne interesăm, am sunat prieteni, oameni care ne puteau ajuta. Și, după luni de alergătură, de muncă, am pornit la drum!

La ce categorie?
Am debutat la U17, cu un lot format din aproximativ 25 de fete. De la școala unde învăța Adina erau doar 2-3 fete. A trebuit să căutăm și am mers prin județ. Am reușit să aducem fete de la Giurgeni, Movila, Țăndărei, Urziceni, Amara, dar și din alte localități. Colaboram cu profesorii de sport, ei fiind cei care ne recomandau unele dintre fete.

Cu ce le-ați atras pe fete?
Le-am promis că vor juca fotbal! Le-am promis că nimeni nu plătește taxă, că transportul e asigurat de noi, că vor avea condiții. Și ne-am ținut de cuvânt! Multe dintre fetele din mediul rural nu ieșiseră din mediul lor până să accepte invitația de a juca pentru ACS Activ. Le-am oferit o șansă multora dintre ele, inclusiv șansa de a nu abandona școala, pentru că la noi, pe lângă fotbal, fetițele învață, au posibilitatea de a termina un liceu.

„Un vis devenit realitate”

Cum v-ați descurcat din punct de vedere financiar?
Foarte greu! Ne-am autofinanțat, am adus bani de acasă, toți cei implicați în acest proiect, am mai făcut rost de sponsorizări, mai mici sau mai mari. Acum avem și sprijinul Consiliului Județean. Să știți că nu a fost ușor să ajungem aici, în Liga 2.

După patru ani de muncă a venit promovarea în al doilea eșalon fotbalistic!
O performanță extraordinară, un vis devenit realitate! Ne putem lăuda că promovarea a fost reușită cu fetele crescute de noi, cu jucătoare ce au avut prima legitimare la noi, la Activ.

Care e media de vârstă a echipei?
Până în 17 ani! Avem o singură jucătoare de 20 de ani, două de 18 ani, restul au până în 18 ani!

„Sunt multe fete talentate în mediul rural”

Unde își desfășoară activitatea echipa?
Nu avem baza noastră, iar acest amănunt e unul important. Plătim chirie. Tocmai de aceea identificarea unei baze sportive care să fie doar a noastră reprezintă în acest moment un alt obiectiv. Încă de la început am găsit înțelegere la cei de la Abatorul Slobozia. Sunt acolo două terenuri. Pe unul îl foloseam pentru antrenament, pe altul la meciurile oficiale. Din acest an disputăm meciurile oficiale pe Stadionul Municipal!

Câte fete joacă fotbal la Activ Slobozia?
Avem 21 de fete în lotul echipei de senioare. Avem aproximativ 16 fete la U17; 18 fete la U15; 15 la U13 și încă 15 fetițe la U11. Fetele provin, așa cum spuneam și mai devreme, din zonă, din mediul rural, un mediu prea puțin exploatat. Sunt multe fete talentate în mediul rural. Așteaptă, probabil, să fie descoperite.

„Acum oamenii ne privesc cu alți ochi”

Cum e văzut fotbalul fetelor la Slobozia?
Am avut mult de muncă cu mentalitatea oamenilor, a părinților. Mămicile celor mici erau reticente la pasiunea fetițelor lor. Am strâns din dinți și am continuat, dovedind în această vară, prin promovarea în Liga 2, că se poate, că suntem în stare să realizăm lucruri mărețe! Acum oamenii ne privesc cu alți ochi.

Cine se ocupă de pregătirea echipei?
Antrenorul principal al echipei este domnul Marius Milea, care are contract de voluntariat cu noi. Dânsul e antrenor și la echipa de băieți din localitatea Gheorghe Doja. Secundul său este Marius Chițoiu, 26 de ani, nedespărțit de echipă. Marius Chițu e inima echipei noastre, fotbalist încă în activitate la Gheorghe Doja, abslovent de UNEFS, cu master! E foarte implicat, mai mult decât mă așteptam. Între Marius Milea și Marius Chițu există o chimie extraordinară. Mai fac parte din staff-ul echipei Florica Filipoiu, asistent medical, membru fondator, și Petrică Cristea, care ocupă funcția de președinte. Domnul Cristea cu experiența sa ne-a fost de mare folos.

Antrenor cu „Licența C”

Dumneavoastră?!
Eu sunt contabil, am mai spus! Un contabil care a decis însă să se implice în acest proiect. De dragul fetelor am făcut cursuri de antrenori la UNEFS, am învățat meserie, am furat de fapt, pentru că această meserie se fură, după care devine un adevărat microb! Am în acest moment „Licența C”! La cele mai mici dintre fetițe îl am ca asistent pe fiul meu Alexandru, în vârstă de 10 ani! A jucat și el la grupele celor de la Unirea Slobozia, iar acum vrea să se întoarcă printre băieți.

Care sunt obiectivele pentru noul sezon?
Să fim acolo, să ne batem, să evităm retrogradarea și să fim sănătoase! Apropo de sănătate, cred că unul dintre atuurile noastre în ultimul sezon a fost reprezentat de faptul că nu am avut fete accidentate, bolnave, nu am avut niciun caz de Covid 19. În ultimul an, pentru că nu am avut acces în săli, ne-am pregătit în aer liber, indiferent de vreme. Chiar și așa nu am avut nici măcar un caz de răceală. Am avut însă de dus muncă de lămurire cu mămicile, care nu vedeau cu ochi buni faptul că fetele lor se antrenează în frig, în soare!
Și am mai avut un atu: Unitatea echipei!

„Am fost impresionați de cât de active sunt fetele”

Care sunt cele mai valoroase produse ale clubului Activ?
Avem fete foarte talentate. Daniela Pascu a fost, acum doi ani, prima jucătoare de la ACS Activ Slobozia convocată la un lot național. E vorba despre cel U17. În acest an, tot la U17, a fost convocată Maria Ceaușu, cea care între timp a fost transferată la Politehnica Timișoara. Pentru ea, transferul la Poli Timișoara e un pas înainte. Ne bucurăm enorm pentru ea și îi urăm succes.

De unde vine numele clubului?
I-am spus Activ pentru faptul că, la început, am fost impresionați de cât de active sunt fetele, nu aveau stare, aveau o energie uluitoare! Și i-am spus ACS Activ. Nu ne-am gândit la altă variantă.

ARTICOL DE ADI DOBRE

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*