Acţiune pentru combaterea contrabandei cu tutun

Bilanţul unor controale efectuate pentru combaterea contrabandei cu tutun: 15 persoane fizice şi juridice verificate, cinci dosare penale, amenzi în valoare de 20 000 de lei şi peste 250 pachete cu ţigări confiscate.

Vineri, 07 iulie, ofiţerii de investigare a criminalităţii economice din cadrul  Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au continuat activităţile pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun şi a comerţului ilicit în pieţele agroalimentare de pe raza municipiului Baia Mare.

În cadrul acţiunii desfăşurate au fost verificate trei societăţi comerciale şi 12 persoane fizice. În urma controalelor au fost întocmite patru dosare penale pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Pentru alte neregulile constatate la una dintre persoanele juridice verificate s-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de     20 000 de lei. De asemenea, au fost confiscate ţigări de contrabandă în valoare de aproximativ 650 de lei.

Şi poliţiştii Biroului de Ordine Publică Sighetu Marmaţiei au identificat în piaţa de alimente din municipiu, un bărbat bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă. Sigheteanul, în vârstă de 58 de ani, a fost depistat de poliţişti în timp ce transporta cu bicicleta 209 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, pentru care nu a putut prezenta documentele legale de provenienţă. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

Foto: Arhiva

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*