Acţiuni ale poliţiştilor rutieri

Ieri, 29 ianuarie, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe drumurile publice din judeţ pentru supravegherea traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost constatate două infracţiuni iar la Baia Mare şi Ocna Şugatag au fost aplicate peste 40 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute cinci permise şi opt certificate de înmatriculare.

Poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au acţionat, între orele 07.00 – 20.00, pentru depistarea acelor şoferi care nu respectă semnificaţia culorii roşii a semaforului. În cadrul activităţilor au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 6 000 de lei. De asemenea, poliţiştii băimăreni au reţinut cinci permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

Poliţiştii Secţiei 5 Ocna Şugatag au acţionat pe raza de competenţă împreună cu specialişti din cadrul Registrului Auto Român. Au fost verificate 32 de autoturisme şi pentru neregulile constate au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare a depăşit suma de 10 000 de lei. Ca măsură complementară, în şapte cazuri s-a dispus retragerea certificatelor de înmatriculare.

De asemenea, poliţiştii au întocmit două dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Poliţiştii din Sighetu Marmaţiei l-au depistat pe un bărbat de 50 de ani din municipiu care conducea un autoturism în stare de ebrietate pe strada Unirii. Deoarece testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de 0.67 mg/l alcool în aerul expirat, şoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge.

Un alt sighetean, de 35 de ani, a fost oprit pentru verificări în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Câmpului din Baia Sprie. Poliţiştii au constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât prezenta halenă alcoolică, sigheteanul a fost condus la Centrul de Permanenţă din oraş, unde a refuzat recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Foto: Arhiva

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*