ACȚIUNI ŞI INTERVENŢII ALE POLIŢIŞTILOR MARAMUREŞENI

Săptămâna trecută polițiștii au intervenit la peste 370 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 1.147 de sancţiuni contravenţionale pentru ilegalitățile depistate și au fost constatate 153 de infracțiuni.

În perioada 18-24 iunie a.c., poliţiştii au acționat, la nivel judeţean, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.

În urma intervenţiilor la evenimentele sesizate precum şi a celor 29 de acţiuni organizate au fost constatate 153 de infracţiuni, 10 persoane fiind surprinse în flagrant delict.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.147 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 447.000 de lei.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române, poliţiştii rutieri desfăşurând activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic.

Astfel, în perioada menţionată polițiştii rutieri  au intervenit pentru cercetarea a  17 accidente rutiere, soldate cu 18 victime, iar în cadrul acţiunilor desfăşurate au fost reținute 78 permise de conducere și au fost retrase 21 certificate de înmatriculare.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*