Adi Falub, după cel mai nebun meci al lui „U” Cluj din acest campionat: „Nu ne aşteptam să fie aşa de greu. Am avut un pic de presiune”

Universitatea Cluj s-a distanţat la două puncte de următoarea clasată în seria a cincea a Ligii a III-a, după o victorie venită în minutul 90 cu ACS Comuna Recea, 3-2.

„Studenţii” au trăit periculos, fiind conduşi de două ori pe Cluj Arena, golul lui Abrudan aducând bucuria pe stadion şi un moral perfect pentru derby-ul de la Cugir, din etapa următoare.

Pe antrenorul Adrian Falub l-a mulţumit doar rezultatul, însă, tehnicianul clujenilor explicând problemele din jocul echipei sale.

„Sunt trei puncte importante pentru noi, mai ales că aveam un pic de presiune, pentru că şi Cugirul, şi Ighiul au făcut egal. Noi am reuşit să câştigăm, poate şi cu puţin noroc, dar la fotbal e important să ai şi noroc. Îi felicit pe jucători pentru că au crezut până la sfârşit, iar când crezi te răsplăteşte şi destinul. Puţin am tratat superficial acest joc, am făcut nişte erori extraordinare şi am luat două goluri de la o echipă care ne-a pus probleme doar din degajările portarului. Sunt lucruri care ţin de concentrare, de atitudine, de trăiri, mă aşteptam să fie greu acest meci, dar nici chiar aşa de greu. Nu am avut atitudinea corectă”, a spus tehnicianul Universităţii.

Mai jos puteţi vedea cum arată clasamentul seriei a cincea a Ligii a III-a, cu trei etape rămase de jucat din acest tur.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*