Adi Falub, după victoria grea de la Bacău: “Am fost mai pragmatici. Am căzut fizic pe final, era normal”

foto fcucluj.ro

Universitatea Cluj a început cu dreptul sezonul în Liga a II-a.

“Şepcile roşii” au câştigat cu 1-0 în deplasare cu Aerostar Bacău, după un meci decis de golul lui Goga.

Moldovenii au lovit bara pe final, asta după ce Tamaş a ieşit accidentat.

“Am fost puțin mai pragmatici în acest meci, am avut și puțin noroc pe final, trebuie să recunoaștem. Eu știu ce înseamnă un început de campionat împotriva unei echipe care are entuziasm, speranță, ambiții, o echipă care vine după un an de Liga a III-a. Noi nu suntem încă omogeni, nu suntem încă optimi din punct de vedere fizic. Sunt trei puncte pe care era foarte important să le câștigăm. Eu cred că am controlat jocul aproximativ 60, 75 de minute, însă l-am pierdut pe Tamaș spre final și am căzut puțin din punct de vedere fizic. Era normal, avem jucători care sunt în urmă cu pregătirea. Mi s-au părut puțin mai proaspeți pe final cei de la Aerostar”, a spus antrenorul Adrian Falub, citat de site-ul clubului.

“U” Cluj va juca acasă următorul meci, lunea viitoare, cu ASU Poli Timişoara, de la 18:30.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*