Adi Petre e din nou jucătorul UTA-ei! Conducerea clubului nu confirmă încă, dar atacantul de 22 de ani se pregătește să vină la Arad

Ceea ce anticipam zilele trecute s-a perfectat astăzi. Adrian Petre se întoarce la UTA, clubul care l-a lansat în fotbalul mare, unde a avut evoluții extrem de apreciate. De fapt, cele 31 de goluri reușite în sezonul 2016-2017 l-au propulsat la Esbjerg, danezii plătind 500 de mii de euro în schimbul transferului său.

Atacantul de 22 de ani se transferase la FCSB în urmă cu un an, unde nu a primit prea multe șanse și a plecat în vară împrumut la Cosenza, în Serie B. Aici, a jucat în 9 meciuri, însă nu a reușit să convingă. A dat o singură pasă de gol, în meciul din Cupa Italiei contra celor de la Monopoli, scor 2-1. Atacantul a fost titular în doar patru partide, iar în ultimele două jocuri din Serie B nu a fost utilizat deloc.

Pentru a reveni la echipa sa de suflet, pe care a declarat recent că o iubește, Petre mai primește aproximativ o treime din salariul pe care-l avea la Cosenza (20 de mii de euro pe lună). Deocamdată, conducerea UTA-ei nu confirmă transferul, dar Petre stă după biletele de avion care să-l aducă acasă, în „alb-roșu”, după trei ani și jumătate.

Cum contractul  lui Petre cu Cosenza a fost reziliat de comun acord astăzi, mingea a fost în terenul celor de la FCSB, care mai avea înțelegere cu fotbalistul arădean până în 2024. Cum s-a înțeles UTA cu FCSB pentru transferul defintiv al lui Petre vom afla cât de curând, cert este că tânărul atacant a semnat cu „Bătrâna Doamnă” până în vara lui 2022.

În acest moment, numărul atacanților din lotul UTA-ei crește la 6. Hora, Buhăcianu, C. Rus, Voinea și Roger jr. sunt ceilalți fotbaliști din compartimentul ofensiv al „roș-albilor”.

0
0

Articolul Adi Petre e din nou jucătorul UTA-ei! Conducerea clubului nu confirmă încă, dar atacantul de 22 de ani se pregătește să vină la Arad apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*