ADVERTORIAL: Senatorul Iustin Talpoș expune problema poluării de pe Râul Lăpuș în Parlamentul României

Trei tone de pești morți (care reprezintă 90% din fauna piscicolă a zonei), afectarea unui întreg ecosistem și a unor specii ocrotite, compromiterea pentru următorii cinci ani a unei rezervații naturale unice în România și un drum județean afectat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri este bilanțul unei situații care a fost catalogată inițial, „în regulă, fără probleme” de către autorităților locale maramureșene. Realitatea este cât se poate de departe de afirmațiile Prefecturii Maramureș. Peisajului apocaliptic de pe râul Lăpuș este rezultatul unui nou dezastru ecologic care lovește județul nostru prin deversarea de ape de la mina Băiuț care a contaminat râul Lăpuș și a afectat în mod negativ întreaga zonă. Cauza este una singură: nu s-au alocat fonduri pentru închiderea și ecologizarea perimetrelor miniere de câțiva ani, iar bugetul pe anul 2018 nu face excepție, cu toate că s-au făcut demersuri prin amendamentele depuse de către parlamentarii din opoziție. În aceste condiții, Senatorul de Maramureș Iustin Talpoș a atras atenția guvernanților printr-o declarație politică susținută miercuri, în plenul Senatului, cu privire la impactul negativ pe care l-a avut nealocarea de fonduri pentru lucrările de ecologizare și închidere a minelor din Maramureș:

“(…) În ultimul an, am făcut numeroase întrebări, interpelări sau sesizări adresate autorităților locale, dar și reprezentaților guvernului, deoarece acest eveniment nu este singular. Menționez aici accidentul ecologic de la Bozânta Mare din octombrie 2017, sau deversarea de metale grele în râul Săsar în ianuarie 2018. Trebuie precizat că trimisul guvernului în teritoriu, subprefectul județului Maramureș a declarat în luna ianuarie faptul că poluarea râului Săsar este inventată de către presă, iar pozele sunt trucate, cu toate că sute de cetățeni ai orașului Baia Mare au semnalat neregula. Putem observa că autoritățile care răspund nu le pasă și chiar încearcă să ascundă aceste evenimente, în loc să caute soluții. Se poate observa și la nivelul ministerelor, că nu se intenționează să se ia măsuri pentru închiderea și ecologizarea minelor din județul Maramureș. Reprezentanții companiei naționale Remin au declarat în repetate rânduri că din 2012, nu s-a alocat niciun leu pentru lucrări de ecologizare a minelor, ci doar pentru conservări și monitorizări. Deși Ministrul Economiei a fost un reprezentant al județului Maramureș, care ar trebui să știe problemele din zonă, nici în Bugetului pe 2018 nu sunt prevăzute fonduri pentru începerea unor noi lucrări de ecologizare, cu toate că parlamentarii opoziției au depus amendamente la Legea Bugetului.

Stimați colegi, prevenția este mult mai utilă decât tratarea problemelor! Dacă guvernelor PSD nu le-a păsat, fac un apel la bunul simț și la normalitatea dumneavoastră. Haideți să rezolvăm problema minelor dezafectate, care pun în pericol flora, fauna și viața locuitorilor din județul Maramureș!”

(P)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*