ADVERTORIAL: Senatorul Iustin Talpoș: Start Up Nation s-a dovedit a fi o „țeapă” dată de guvernul PSD- ALDE antreprenorilor. Evident, nu este nici prima și nici ultima.

ADVERTORIAL: Senatorul Iustin Talpoș: Start Up Nation s-a dovedit a fi o „țeapă” dată de guvernul PSD- ALDE antreprenorilor. Evident, nu este nici prima și nici ultima.

Anunțat cu surle și trâmbițe chiar prin programul de guvernare, programul Start-up Nation a pornit de la început cu semne de întrebare, existând un decalaj de câteva luni de la data la care trebuie să înceapă programul și cea la care a fost demarat efectiv. Doar în județul Maramureș în intervalul 15 iunie -11 iulie 2017  au fost înființate peste 250 de firme, județul nostru fiind printre primele la popularitatea programului.

La nivel național, în  cadrul programului, circa 19.200 de firme mici și mijlocii au depus cereri de finanțare pentru granturi de la stat  și dintre acestea, au fost verificate 10.000 de planuri de afaceri, care aveau punctaje cu șanse la finanțare. În urma verificărilor, au fost respinse 1.469 de firme, iar 8.470 de firme au semnat contracte de finanțare cu statul, pentru a putea face investițiile și a primi ulterior banii de la stat.

Senatorul de Maramureș Iustin Talpoș, în cadrul unei declarații politice, a tras un semnal de alarmă raportat la problemele care au apărut la nivelul implementării programului Start-up Nation.  Pe fondul întârzierilor, un număr mare din rândurile  antreprenorilor care au aplicat pentru acest program,  au făcut investițiile din fonduri proprii, având convingerea că își vor recupera banii prin mecanismul cererii de plată.  Ceilalți au apelat la credite punte de la bănci prin care finanțarea ajunge la antreprenor de la bancă urmând ca apoi guvernul să achite acel credit, mai exact cheltuielile eligibile din el. Astfel, instituția bancară face o analiză a planului de afaceri și aprobă creditul, însă în acest proces sunt implicate și două instituții financiare ale statului: Fondul de Garantare și Fondul de Contragarantare, ambele aflate sub controlul Ministerului Finanțelor, la nivelul cărora dosarele sunt analizate cu greu, iar banii ajung cu întârziere.

Absurdul începe doar de acum, declară senatorul Iustin Talpoș, deoarece, până luna trecută doar 23 de proiecte din 8500 au fost finanțate, din cauză că  finanțarea programului Start Up Nation a fost înscrisă în buget prin credite de angajamente. La acel moment, decizia era logică, în ideea că, o dată cu implementarea programului, sumele ar fi trebuit să fie incluse în buget, prin rectificare bugetară, doar că acest lucru nu s-a întâmplat. Fondurile care ar fi trebuit să finanțeze Start Up Nation nu au fost alocate la rectificările bugetare și, ca atare, antreprenorii nu au primit banii. Cu fiecare lună cu care se amână implementarea proiectelor Start-up Nation, antreprenorii pierd banii alocați salariilor și chiriilor, deoarece există o data limită la care toate aceste cheltuieli se decontează.

Contactat de numeroși antreprenori care se lovesc de lipsa de interes a guvernanților, senatorul de Maramureș, consideră că problemele sunt abia la început, dacă ne gândim că dobânzile bancare au început să crească. De asemenea, antreprenorii se pot întreba ce vor face cu firmele înființate și cu obligațiile asumate, precum angajarea a câțiva salariați sau păstrarea activă a companiei pentru o perioadă de minimum doi ani. Cel mai grav aspect din toată această poveste este faptul că guvernul a reușit să decredibilizeze complet genul acesta de programe de finanțare pentru antreprenori. Deși  guvernul anunță că are alocați și anul acesta 2 miliarde de lei, antreprenorul de bună credință nu va mai avea curajul să participe la program, ținând cont de modul în care s-a derulat anul trecut.

(P)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*