Agenția pentru Protecția Mediului Prahova, reacție oficială în scandalul Pietrei Verzi

La Slănic, într-o ședință a Consiliului Local, au rămas în coadă de pește deciziile oficiale privind contractul cu HeidelbergCement

Violeta Stoica

Primarul Daneluș Costea, consilierii locali și locuitorii din Slănic interesați de soarta Pietrei Verzi, unul dintre simbolurile orașului, au discutat, marți după-amiază, pe 31 august, în scandalul iscat de cariera de tuf vulcanic, despre variantele posibile pentru ca obiectivul turistic din zona respectivă să nu fie afectat de exploatare. Nu s-a ajuns la o concluzie clară despre ce ar fi de făcut, însă se mizează pe varianta deschiderii unor negocieri cu reprezentanții soietății HeidelbergCement, care deține dreptul de exploatare a tufului vulcanic și a gipsului de la Slănic. Practic, au rămas în coadă de pește deciziile referitoare la contractul dintre Consiliul Local Slănic și HeidelbergCement, pentru accesul la cariera de la Piatra Verde.
Pe de altă parte, Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a transmis o reacție oficială privitoare la cariera de tuf vulcanic de la Piatra Verde. Sub semnătura directorului executiv, Florin Diaconu, APM Prahova a precizat: „SC HeidelbergCement România SA deține autorizația de mediu nr. PH-7 din 06.01.2011 revizuită în data de 10.01.2019 ca urmare a modificărilor legislative, respectiv viza anuală, pentru activitatea de Carieră tuf vulcanic (extracția pietrei calcaroase, a gipsului și a cretei, conform cod CAEN rev1-1412/rev.2-0811.
De asemenea, menționăm că autorizația de mediu nr. PH-7 din 06.01.2011 revizuită în data de 18.11.2015 a fost transferată de la SC CarpatCement Holding SA, conform Deciziei de transfer nr. 13539/15.12.2015, emisă de APM Prahova.
Conform legislației din domeniul protecției naturii prin care a fost instituit regimul de protecție protecție pentru diferite zone la nivel național, suprafața carierei nu face parte din nicio categorie de arii naturale protejate (naționale/internaționale/comunitare) și nu este în evidența APM Prahova ca fiind arie naturală protejată de interes local. Actele de reglementare mai sus menționate se regăsesc pe site-ul APM Prahova la link-ul http://apmph-old.anpm.ro/upload/202213_AUM%Heidelberg.pdf „.
Ce spune Autorizația de Mediu la care face referire conducerea APM Prahova: „Prezenta autorizație de mediu (n.n. – privind cariera de tuf vulcanic din Slănic, zona Piatra Verde) se emite cu următoarele condiții speciale impuse: nu se va afecta în niciun fel zona perimetrală ABCDE propusă ca arie protejată, precum și zona tampon ABFG, marcate în planul de situație anexat la documentația de autorizare; se va delimita cu borne montate în teren perimetrul de exploatare instituit prin licența de exploatare; se vor utiliza ca metode și tehnologii de exploatare numai cele prevăzute în preliminarul anual de exploatare; (…) zăcământul nu se va exploata preferențial; excavarea se va realiza asstfel încât să se evite formarea de gropi sau nișe.
Vom urmări situația de la Slănic – Piatra Verde și așteptăm în continuare și punctul de vedere al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*