AJF-urile se pot ghida după un nou protocol medical: Ce se decide la Arad în privința Cupei și care vor fi adversarele Zăbraniului la barajul de promovare în Liga 3-a?

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis, în ședința din 14 iulie 2020, aprobarea protocolului medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator, cât și modificarea documentului care reglementează desfășurarea competițiilor fotbalistice Liga 1, Liga 2 și Cupa României în contextul pandemiei COVID-19. Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, Gino Iorgulescu, prim-vicepreşedinte FRF, și Octavian Goga, vicepreşedinte FRF, membrii comitetului, au ținut cont înainte de luarea acestor decizii de ordinul comun emis în data de 7 iulie de Ministerul Tineretului și Sportului și al Ministerul Sănătății.

FRF a fost aprobat ”Protocolul medical pentru reluarea competițiilor de fotbal amator” cu scopul, în primul rând, ca Asociațiile Județene de Fotbal să-și poată stabilit campioana din Liga 4 în cazul în care a decis desfășurarea unor meciuri decisive. Totodată, aceste campioane vor participa la barajul de promovare în Liga 3, cele trei jocuri urmând a se desfășura la începutul lunii august, în zilele de 1, 5 și 9. Și aceste partide aparțin de fotbalul amator.

Așadar, Asociația Județeană de Fotbal Arad devine direct interesată de noul protocol, pe baza căruia va lua o decizie privind continuarea sau „înghețarea” ediției județene a Cupei României. De asemenea, Victoria Zăbrani ar știi de acum exact ce pași trebuie să urmeze pentru a fi în regulă la ora barajelor cu reprezentantele județelor Caraș-Severin (de pe 1 august) și Gorj (5 august). De altfel, și în aceste județe va trebui luată o decizie finală cu privire la modalitatea de stabilire a campioanelor.

”Obiectivul acestui protocol îl reprezintă asigurarea sănătății persoanelor implicate precum și reducerea la minim a riscului infectării cu SARS-CoV-2 pentru:

  • Jucători și familiile lor;
  • Staff tehnic, medical și familiile lor;
  • Staff suport și administrativ și familiile lor”, a anunțat FRF.

În situația în care protocolul nu este respectat la meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3, sancțiunile sunt cele stabilite de FRF în ”Protocolul medical pentru reluarea competițiilor”. Cea mai mare amendă este de 100 de mii de lei.

Tot în ședința din 14 iulie a Comitetului de Urgență al FRF a fost aprobată și modificarea ”Protocolului medical pentru desfășurarea competițiilor”, conform ultimelor reglementări ale autorităților.

0
0

Articolul AJF-urile se pot ghida după un nou protocol medical: Ce se decide la Arad în privința Cupei și care vor fi adversarele Zăbraniului la barajul de promovare în Liga 3-a? apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*