Ajutați iepurașul să vină! Campanie umanitară pentru copiii din Timiș

Voluntarii de la Academia Mămicilor din Timișoara au început pregătirile pentru campania de Paște. Organizația își propune să ajungă anul acesta la nu mai puțin de 100 de copii nevoiași din județ, copii cu risc de abandon școlar, din familii defavorizate, care au nevoie de sprijin.



”Dacă vreți să fiți parte din bucuria copiilor, vă așteptăm, alături de noi, în această campanie. Puteți face o donație care se va materializa în alimente de bază, produse de igienă și lenjerie de corp pentru copii. Voluntarii AMT vor achi­zi­țio­na toate cele necesare și le vor distribui copiilor înainte de sărbătorile pascale”, transmit cei de la Academia Mămicilor din Ti­mi­șoara.

Cadourile pregătite pentru copii vor conține un pachet de alimente de bază, cozonac, ciocolată și produse de igienă personală, toate în valoare 200 lei/familie copil, precum și un set de lenjerie de corp/copil, în valoare de 50 lei/copil.

Oricine poate ajuta, indiferent de suma cu care poate să contribuie, iar donațiile se pot face direct în contul organizației, cu mențiunea ”Campanie Paște 2021”.

Contul este deschis în lei și are numărul RO18BRDE360SV38907053600, CIF: 33102961, titular Asociația Academia Mămicilor din Ti­mi­șoara – C.E.C.A.S, descriere tran­zac­ție: Campanie Paște 2021.

Asociaţia Academia Mămicilor din Timişoara (AMT) – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială, a fost fondată în anul 2014 de către 10 cadre didactice universitare din cadrul Departa­men­tului de Asistență Socială (Universitatea de Vest din Timişoara) cu scopul de a promova și susţine educația, cercetarea și asistenţa socială.

Creșterea calității educației în România reprezintă una dintre prioritățile AMT, care prin intermediul informării corecte și în mod constant a părinților și cadrelor didactice (factori decizionali în formarea unei generații de copiii sănătoși, independenți și fericiți) își propune să aducă schimbarea atât de necesară în domeniul educației. AMT derulează proiecte educaționale și sociale prin implicarea comunității și voluntarilor.

Articolul Ajutați iepurașul să vină! Campanie umanitară pentru copiii din Timiș apare prima dată în Redeșteptarea.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*