Al doilea gol în Liga 1 îi grăbește lui Rusu transferul defintiv la UTA! Povestea golurilor de la Clinceni spusă de juniorul lui Balint: „Mi-a fost greu să țin pasul cu Vali…”

Fără îndoială, Denis Rusu este cel mai constant junior al UTA-ei în acest sezon. Evoluțiile, dar și cifrele vorbesc despre mijlocașul de bandă de 19 ani, sosit în vara anului trecut de la Șoimii Lipova, din Liga 3-a. Fotbalistul orginar din comuna bihoreană Avram Iancu a înscris pentru singurul succes stagional de pe teren propriu al arădenilor, 1-0, cu Chindia, iar astăzi a „recidivat” cu reușita numărul doi în Liga 1.

Rusu a mai contribuit și la golul numărul trei, marca Roger jr., când recunoaște că nu s-a gândit neapărat la o pasă pentru colegul său. „Mi-am propus să-i trec mingea printre picioare adversarului și să-mi fac unghi de pătrundere sau șut. Dar, mă bucur foarte  mult că a ieșit așa, a fost golul care, zic eu, a decis defintiv soarta meciului. La golul meu, când Albu a dat în minge am început să alerg spre mijlocul terenului. Am încetinit puțin, fiindcă am crezut că mingea va ieși în aut, dar când l-am văzut pe Vali cu balonul la picior am băgat sprint. Mi-a fost foarte greu să țin pasul cu el, la final mi-a ieșit exact cum mi-am dorit. Unghiul de finalizare nu era foarte mare, era important să dau puțin pe lângă portar și am reușit”, spune Rusu despre reușitele la care a participat în deplasarea câștigătoare de la Clinceni.

Antal a fost cel care a deschis drumul arădenilor spre al treilea succes din tot atâtea meciuri în deplasare, în 2021. „Exact asta am vorbit înainte de meci, să începem cât d eputem de bine și să ne acomodăm mai repede la condițiile destul de grele de joc. A fost un gazon greu, care ne-a solicitat și mai mult decât cel de care avem parte acasă, era important să fim cât se poate de pragmatici, să nu dăm cu piciorul ocaziilor pe care ni le-am creat cu atâta efort fizic. Sigur, mă bucur că am jucat bine, poate a fost cel mai bun meci al meu în Liga 1, dar fără victoria echipei nu ar fi însemnat nimic”, a adăugat juniorul arădenilor.

Întâmplător sau nu, Dennis Rusu a marcat singurele sale goluri în Liga 1 la orele amiezii. Cu Chindia, meciul a început la ora 14, iar astăzi, la Clinceni, la ora 13,30. „Chiar am glumit pe această temă cu domnul antrenor secund, rugându-l să pună meciurile devreme pentru mine. E bine și că împotriva celor de la Hermannstadt jucăm la amiază, dacă tot eu am fost cel care a adus trei puncte ultima oară acasă nu m-ar supăra să o fac din nou. Lăsând la o parte gluma și superstițiile, cel mai important este să legăm două victorii duminică și să mai urcăm în clasament. Nu contează cine marchează sau pasează decisiv, e momentul să nu mai greșim pe teren propriu”, a mai afirmat tânărul fotbalist al arădenilor.

Conform impresarului Bogdan Apostu, UTA îl va achiziționa defintiv pe Denis Rusu. „ Este un copil care crește frumos și pot spune în premieră că el va fi cumpărat de UTA, chiar vom semna actele în zilele următoare. Va fi cumpărat defintiv de la Lipova și va ajunge un fotbalist important”, a declarat astăzi Apostu.

Din informațiile noastre, Denis Rusu va semna un contract valabil până în vara anului 2024 cu echipa fanion a fotbalului românesc. Detaliile salariale nu au fost încă puse sută la sută la punct, cum este posibil ca Șoimii Lipova să păstreze 50% din drepturile defintive  ale fotbalistului de 19 ani.

FOTO: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

0
0

Articolul Al doilea gol în Liga 1 îi grăbește lui Rusu transferul defintiv la UTA! Povestea golurilor de la Clinceni spusă de juniorul lui Balint: „Mi-a fost greu să țin pasul cu Vali…” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*