Al doilea trofeu pentru Eusebiu Tudor în Kuweit!

Marian Dima

Aventura ploieşteanului Eusebiu Tudor în Kuweit, la formaţia Al Qadisiya, se apropie de finalul sezonului, unul care a adus, sâmbătă, un al doilea trofeu în
„CV”-ul antrenorului nostru. Alături de Ion Marin, Sebi a bifat trofeul în Cupa Federaţiei din Kuweit, la capătul unui meci care a semănat, puţin, ca desfăşurare, cu Cupa din 1995, pe care Petrolul o câştiga cu Ion Marin pe bancă!
A fost 1-1 în timp regulamentar, contra celor de la Al Shabab, iar la loteria loviturilor de departajare, echipa românilor s-a impus cu 5-4, obţinând al doilea trofeu din acest an, după Supercupa Kuweitului, câştigată anul trecut.
Ultima parte a sezonului este una intensă pentru „Săpăligă” şi „Sebi”, care vor fi angrenaţi şi în Cupa Emirului, unde vor întâlni pe Al Naser, săptămâna aceasta. Apoi, în campionat, Qadisiya este pe locul 2, la trei puncte de liderul Al Kuwait, echipă pe care a învins-o acum două săptămâni, dar, cea mai importantă provocare este accederea în fazele superioare ale AFC Asia Cup, unde, după două etape,echipa pregătită de cei doi români este pe primul loc în grupa C, cu 4 puncte (urmată de Malkia– Bahrein, Al Ahed – Liban şi Al Suwaiq- Oman)!

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*