ALBA | 30 de ani de la înființarea AJF Alba!

Sâmbătă, 24 aprilie 2021, a avut loc Adunarea Generală a membrilor afiliați AJF Alba. Amânată de două ori în ultimele luni, din cauza restricțiilor, în cele din urmă întâlnirea s-a desfășurat, dar în condiții speciale.

Adunarea Generală a început cu un moment de reculegere în memoria celor dispăruți dintre noi începând din 2019 și a avut loc în aer liber, în tribuna oficială a Stadionului “Cetate” din Alba Iulia, fiind prezenți 46 de reprezentanți din cei 66. Cele 14 puncte prezente pe ordinea de zi au fost aprobate cu unanimitate de voturi, pe listă fiind, printre altele prezentarea raportului Biroului Executiv, al administrației AJF Alba, a bilanțului contabil și al Comisiei de Cenzori pe anii 2019 și 2020, precum și prezntarea planului anual de activitate și al bugetului anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2021. Scrutatori au fost Ioan Marinca (Performanța Ighiu), Zsigo Andras (Șoimii Ciumbrud) și Cătălin Pașcanu (AFC Metalurgistul Cugir), iar în întocmirea procesului verbal oficial au fost implicați Nicolae Ștefan Ghița (CS Universitatea Alba Iulia), Călin Morar (Limbenii Limba) și Sorin Macarie (CSM Unirea Alba Iulia).

Diplome de excelență pentru cei prezenți

Cei prezenți au primit Diplome de Excelență “30 de ani de la înființarea Asociației Județene de Fotbal Alba 1991-2021”, pentru a se marca momentul aniversar.. De asemenea, au fost afiliate definitiv 11 cluburi, respectiv Gloria Cricău 2019, Voința Teiuș, Hidromecanica Șugag, GT Sport Alba Iulia, Academia de Fotbal Optimum Alba Iulia, Școala de Fotbal “Ioan Suciu” Blaj, ACS Sebeș 2014, Juniorul Sebeș, Kinder Teiuș, Unit Club Sportiv Alba Iulia, ACS Adu Academy- CS Academia Adu Șona, ce erau afiliate în mod provizioriu.

Nu se joacă mini-campionatul

Echipele nu și-au manifestat interesul pentru a începe Liga a 4-a, sezon ce trebuia să se încheie în 8 mai, și implicit Alba nu va avea campioană care să reprezinte județul la barajul de promovare. Nici intenția AJF Alba de a organiza un mini-campionat (în perioada 9 mai – 11 iulie) nu a avut succes. Cluburile au considerat că actualul protocol medical, chiar și cu teste rapide antigen (obligatorii în fiecare săptămână) nu este unul tentant, mai degrabă apăsător din punct de vedere financiar, preferând să se pregătească și să dispute meciuri amicale în următoarea perioadă. În principiu se așteaptă o nouă modificare a actualului protocol medical, în lunile viitoare, în speranța că ediția 2021/2022 să debuteze în jurul datei de 15 august, cu 16 cluburi la startul Ligii a 4-a. Conform anunțului initial, AJF Alba intenționa să demareze competiții pentru Liga a 4-a, a 5-a, juniori U19, juniori U17, U15, U13, U11, U10, sau U9, termenul de înscriere fiind data de 24 aprilie 2021, pentru ca la Adunarea Generală Ordinară să poată stabili un sistem competițional și datele de desfășurare. Pentru acest minicampionat nu se percepea taxă de participare, urmând să fie achitate însă vizele anuale la jucători, cotizația anuală/club sau taxa anuală/competiție.

“A fost o întâlnire atipică, dar ne bucurăm că ne-am revăzut cu reprezentanții fotbalului din județ. Din păcate, actuala situație nu ne-a permis să organizăm, așa cum ne-am fi dorit, împlinirea a trei decenii de la înființarea Asociației Județene de Fotbal Alba. Sperăm ca în toamnă să ne putem relua activitatea fotbalistică în condiții cât mai aproape de normalitate”, a precizat Cristian Petropulos, președintele Asociației Județene de Fotbal Alba.

De asemenea, printr-un proiect depus la Consiliul Județean Alba, în luna decembrie, se dorește procurarea de echipament sportiv pentru membrii afiliați, valoarea acestuia fiind de 160.000 de lei. O colaborare cu CJ Alba ar însemna, în partea a doua a anului, în cazul în care s-ar relua campionatele, obținerea de fonduri și pentru achitarea a jumătate din baremele de arbitraj și de observare.

Articol de Dan Henegar (ALBA) 

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*