ALBA | Vali Ciofu, masor din Ocna Mureş, a câștigat Supercupa Emiratelor Arabe Unite!

Vali Ciofu, masorul din Ocna Mureș, a câștigat Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Shabab Al-Ahli Dubai, după o victorie nescontată cu campioana Sharjah, liderul detașat al campionatului.

“The Red Knights” (cavalerii roșii) s-au impus la limită, scor 1-0, gol marcat de rezerva Mohammed Marzooq (90+5), la ultima fază! Vali Ciofu, în vârstă de 61 de ani, este un adevărat talisman pentru formația din Dubai, unde a ajuns acum aproape două decenii, mai precis în 2002. Vali a pus mâna, la propriu, pe 23 de trofee: 4 campionate (ultimul în 2016, după ce anul trecut nu s-a stabilit campioana, din pricina pandemiei, Al Ahli având 6 puncte avans când s-a pus “stop” fotbalului), 5 Supercupe, în două rânduri “Arabian Gulf Cup” (2017 și 2019) şi 5 Etisalat Emirates Cup (similar Cupa Ligii în România), în două sezoane UAE League Cup (2017 și 2019) şi alte 5 „Presidents Cup”, un bilanţ fabulos.

A rămas singurul român

În 2016, când Al Ahli a cucerit ultimul titlu al Emiratelor Arabe Unite, la echipă era o adevărată “legiune română” formată din șase conaționali, antrenorul Cosmin Olăroiu, secondat de secunzii Cătălin Necula, Gabriel Caramarin, Eugen Nae, plus masorii Vali Ciofu şi Nelu Buduga şi italianul Ferdinando Hippoliti – preparator fizic.

Între timp masorul din Alba a rămas singur, dar acest lucru nu-l descumpănește, dimpotrivă, îl ambiționează să dovedească în continuare ce poate în cea mai celebră metropolă a mapamondului, devenită “a doua sa casă”. În Emirate a prins rădăcini adânci un personaj ce reprezintă Alba şi „tricolorul”, ce şi-a făcut un renume în Golf prin munca mâinilor.

“Muncesc, am o mare responsabilitate, Aici ai tot ce-ţi trebuie, în plan material, însă îţi  lipsesc ţara, prietenii, acel «acasă». Sunt mândru că sunt român, că facem o propagandă bună fotbalului nostru. Aici au activat mulţi antrenori superprofesionişti, de mai multe naţionalităţi, care în timp au crescut nivelul fotbalului. Şi noi, românii, prin munca noastră am ajutat efectiv la dezvoltarea fotbalului din Emirate. Antrenorii au venit şi au plecat, eu am rămas, asta înseamnă că îmi este apreciată munca. O să stau în Emirate cât vrea Bunul Dumnezeu”, a dezvăluit Ciofu.

Cel mai celebru fotbalist care i-a trecut prin mâini este fundaşul italian Fabio Cannavaro, campion mondial şi câştigător în 2006 al „Balonului de Aur”. În acest interval de timp, de aproape 20 de ani, Ciofu a mai lucrat cu doi tehnicieni români, Ilie Balaci şi Ioan Andone, dar pe banca tehnică a formaţiei s-au mai perindat alte nume importante ale fotbalului european, precum spaniolul Quique Sanchez Flores, germanul Winfried Schaffer, cehul Ivan Hasek sau irlandezul David O’Leary (fost adversar al „tricolorilor” la Mondialele din 1990).  Înainte de a ajunge în „colţul de rai” numit Dubai, Vali Ciofu a activat puţin în fotbalul autohton, doar la Soda Ocna Mureş, el consacrându-se ca antrenor de box la Luduș, Aiud sau Ocna Mureş, având şi câteva medalii naţionale.

Dubaiul, cel mai liber oraș din lume”

Vali Ciofu nu a mai călcat în România de la mijlocul anului 2019, principalul motiv fiind declanșarea pandemiei de coronavirus. În Emiratele Arabe Unite regulile sanitare sunt extrem de stricte: ca turist, autoritățile te testează pe aeroport și ești obligat să aștepți 24 de ore în hotel rezultatul testului. Masca se poartă pe stradă, întrucât amenzile sunt drastice: aproximativ 3.300 echivalent lei. Meciurile de fotbal se dispută fără spectatori, iar echipele sunt testate de două ori pe săptămână, asta începând din iulie anul trecut, când s-a reluat activitatea.

“Este greu cu coronavirusul pentru toată lumea. De plidă, vara trecută am stat cam o lună și jumătate în cantonament, mai precis în carantină, noi cei din staff. Oamenii respectă și poartă mască, pe stradă și în locurile aglomerate… Dar, în același timp Dubaiul este cel mai liber oraș din lume, se merge la plajă, în restaurante, la spectacole, totul însă cu o organizare fără cusur”, a încheiat Vali Ciofu.

ARTICOL DE DAN HENEGAR (ALBA) (Ziarul Unirea)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*