Albu nu crede că a făcut fault de penalty, dar: „Nu mai contează, important este că am reacţionat ca o echipă mare”

Ca și alți cinci fotbaliști, Alexandru Albu a debutat la UTA încă din primul minut al partidei de la Ovidiu, cu Viitorul. Fotbalistu de a fost demon și înger petru arădeni, cu faultul de penalty la Mățan și apoi cu assistul pentru Buhăcianu. „Eu zic că am controlat jocul, echipa gazdă nu a avut prea mult ocazii, dar, per total, eu zic că este ok un rezultat de egalitate. Au schimbat şi ei mult, dar noi suntem o echipă care de-abia ne-am găsit. Am încercat să jucăm. Mai avem nevoie de puţin timp pentru a ne acomoda şi pentru a ne cunoaşte foarte bine, dar eu zic că o să facem o echipă foarte bună”, a punctat noul mijlocaș al Bătrânei Doamne, citat de www.telekomsport.ro. 

Întrebat de faza la care arbitrul Bârsan a dictat penalty pentru Viitorul, fotbalistul împrumutat de la Chiajna a spus la flash-interviu: „După părerea mea, nu a fost. Adversarul a pendulat, s-a lovit de piciorul meu şi a căzut. Dar nu mai contează, important este că am reacţionat ca o echipă mare, am egalat imediat”.

În fine, Alexandru Albu, a vorbit, provocat de ziariști, și despre transferul ratat la FCSB şi despre mutarea la UTA, o echipă mare, după cum chiar el spune:  „Nu regret absolut deloc, pentru că am ajuns la o echipă bună, o echipă mare. Şi asta mă face mult mai puternic pentru a demonstra la toată lumea că merit să joc la o echipă mare precum UTA. Am o relaţie foarte bună cu Bogdan Apostu (n.r. – agentul său), am vorbit şi cu Mister… Toată lumea de aici m-a dorit şi asta pentru mine a contat foarte mult, că sunt dorit undeva. Asta a fost cel mai important. Sperăm să ne clasăm în primele 6, pentru că eu zic că avem echipă foarte bună. Dar trebuie să o luăm meci cu meci”,a mai declarat Alexandru Albu.

Ioan Hora, atacantul nou venit la UTA, a vorbit şi el despre meciul terminat la egalitate, 1-1 cu Viitorul: „Pentru noi acest punct e uriaş pentru că noi suntem o echipă în construcţie şi avem şi mulţi jucători noi, încă traseele nu sunt cum şi-ar dori mister dar uşor, uşor o să le punem la punct. Probabil şi ora meciului ne-a cam moleşit pe toţi, şi pe unii şi pe ceilalţi şi balanţa s-a echilibrat. Cred că am avbut destule ocazii cu care puteam să şi câştigăm. E un punct meritat pentru noi. Avem un antrenor foarte bun care cu siguranţă ne va aduce în cel mai bun punct la meciul viitor”, a spus fostul golgheter al Ligii 1, în tricoul celor de la Pandurii Târgu Jiu.

2
0

Articolul Albu nu crede că a făcut fault de penalty, dar: „Nu mai contează, important este că am reacţionat ca o echipă mare” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*