Albu se prezintă marți sub comanda lui Rădoi, Rusu – ignorat de Mutu

După ultimele evoluții în tricoul UTA-ei, cu realizări ce au adus puncte importante în contul arădenilor, Denis Rusu era unul dintre fotbaliștii care putea fi inclus în lotul de tineret al României pentru partida cu Danemarca din 17 noiembrie, decisivă pentru calificarea la EURO 2021. Adrian Mutu a gândit altfel convocările și mijlocașul de 19 ani nu se află nici măcar pe lista adițională. Printre cei 23 de fotbaliști convocați de „Briliant” nu mai apare nici Horațiu Moldvan, care a pierdut echipa în favoarea lui Florin Iacob, unul dintre cei mai în formă portari din Casa Liga 1.

În schimb, surpriza totală vine de la selecționata mare și de la Mirel Rădoi. Acesta a apelat în premieră la Alexandru Albu, polivalentul fotbalist al „Bătrânei Doamne”, care va fi ultimul jucător care va ajunge la lot. LPF-ul și televiziunile au programat meciul dintre UTA și Gaz Metan Mediaș luni seara tocmai pentru că șansele ca cele două formații să aibă vreun fotbalist chemat „sub tricolor” erau mici, dar iată că Albu a produs surpriza și va lua contact cu naționala de abia marți, cu o zi înainte de amicalul cu Belarus, de pe „Ilie Oană”, din Ploiești.

Utistul va lua avionul de la Timișoara spre Capitală marți după-amiază, cu un test pentru COVID negativ făcut cu 72 de ore înainte de conctactul cu „tricolorii” sau, evident, mai târziu. Rămâne de văzut dacă utistul va prinde antrenamentul programat de Rădoi și „secunzii” săi în aceeași zi, de la ora 17,30 și mai ales dacă miercuri îl va debuta în testul cu Belarusul.

0
0

Articolul Albu se prezintă marți sub comanda lui Rădoi, Rusu – ignorat de Mutu apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*