Albu susține că meciul cu Sepsi a fost rezolvat din „teme” și e setat pe un succes cu Astra: „Să demonstrăm că în tur a fost un accident”

Dacă Florin Iacob a primit cu emoție chemarea la naționala mare, Alexandru Albu nu a mai intrat în planurile lui Mirel Rădoi. E adevărat, „închizătorul” UTA-ei revenise după o accidentare și nu a mai jucat constant în Liga 1, a revenit și el la Craiova, dar jocul său a arătat mult mai bine după cele două săptămâni de pauză.

Echipa arădeană a trecut cu 2-0 de Sepsi după un joc destul de reușit pe ambele faze, iar gândul se îndreaptă deja spre meciul cu Astra, programat de LPF vineri seara, de la ora 20,30. „A fost un meci dificil, știam că întâlnim o echipă care face un presing organizat, o echipă care stă mereu sus, dar ne-am făcut bine temele. Ne-am antrenat foarte bine în această perioadă de pauză și eu zic că asta s-a văzut în teren. Sunt fericit că am reușit să câștigăm. Deși mai avem un meci din sezonul regulat, la Astra, și vrem să-l câștigăm și acela, zic eu că am început cu dreptul acest nou parcurs al nostru, un nou început de campionat. Dar, repet, trebuie să mergem la Astra cu gândul de a câștiga. Ce s a întâmplat anul trecut a fost un accident și eu zic că, dacă vom fi câini și la Giurgiu, sigur vom lua toate cele trei puncte. Asta vrem, o revanșă. Asta antrenăm, asta vrem, pentru că – până la urmă – este și orgoliul nostru în joc. Trebuie să demonstrăm pe teren cu Astra că în tur a fost un accident. Dacă suntem uniți ca azi și alergăm unul pentru celălalt, fără a ne reproșa o pasă greșită sau o ocazie ratată, vom câștiga și cu Astra”, consideră Alex Albu.

Mijlocașul arădenilor anticipează de pe acum un play-out pe viață și pe moarte. „Cum am mai spus, chiar și Poli Iași, echipa de pe ultimul loc, cu două victorii în play-out are șanse să iasă de acolo și de aceea trebuie să fim concentrați, să muncim mult mai mult. Sunt sigur că vor fi meciuri mult mai grele, nu se vor deschide echipele atât de mult și trebuie să ne adaptăm și noi”, mai consideră Albu.

2193 de minute în prezenta ediție de Liga 1 bilanțul lui Alex Albu după etapa cu numărul 29, utistul având și un gol marcat pentru UTA, cel din meciul de acasă cu Hermannstadt.

Galerie FOTO UTA – Sepsi 2-0, semnată Claudia Carp

0
0

Articolul Albu susține că meciul cu Sepsi a fost rezolvat din „teme” și e setat pe un succes cu Astra: „Să demonstrăm că în tur a fost un accident” apare prima dată în Sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*