Alcoolul și substanțele interzise, tot mai frecvente în trafic!

V. Stoica

Perioada vacanțelor și înghesuiala din orașele de pe Valea Prahovei scot la iveală și nenumărate încălcări ale regulilor din traficul rutier. Polițiștii prahoveni au avut de-a face cu mulți conducători auto aflați fie sub influența alcoolului, fie a substanțelor interzise, dar au existat cazuri când șoferii erau și băuți și drogați! Iar weekendul trecut a fost un exemplu negativ în acest sens.
Vineri seară, în jurul orei 23.10, polițiștii Biroului Rutier Ploiești, în timp ce efectuau serviciul de supraveghere și control pe Șoseaua Vestului din municipiu, au oprit pentru control un autoturism care circula din direcția Vest către Bulevardul Republicii.
Conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 25 de ani, din Ploiești, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv. Tânărul a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevare de mostre biologice de sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.
Cel mai grav caz, cu alcoolemie foarte mare, a fost puțin după miezul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 00.40, când polițiștii Biroului Rutier Ploiești au fost sesizați că o persoană, aflată sunt influența alcoolului, se deplasează către localitatea Strejnicu. A fost identificat autoturismul în cauză, care era condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Mănești. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 1,60 mg /l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge și s-a ales cu dosar penal.
Tot în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 4.30, polițiștii stațiunii Bușteni, în timp ce exercitau atribuțiile de serviciu pe strada Valea Cerbului, au oprit pentru control un autoturism, condus de un bărbat, de 23 de ani, din orașul Năvodari.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, indicând o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, conducătorul auto a fost testat și cu aparatul DrugTest, care a rezultat pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv. Tânărul de 23 de ani, din județul Constanța, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge. Și în această cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv. La un interval de 30 de minute, tot polițiștii stațiunii Bușteni au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din municipiul Sighetul Marmației. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și la testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv la substanțe cu efect psihoactiv. Și acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor cu efect psihoactiv.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*