Alegerea viceprimarilor din Ploieşti, amânată

N. D.

Alegerea celor doi viceprimari ai municipiului Ploieşti, din rândul noilor reprezentanţi ai Consiliului Local Ploieşti – punct aflat pe ordinea de zi a şedinţei legislativului local programată ieri – a fost amânată. Aceasta va avea loc după ce vor fi validate şi mandatele ultimilor trei consilieri locali – doi de la ALDE şi unul de la PNL – care vor trebui să depună şi jurământul de învestire în funcţie. Consiliul Local Ploieşti are în componenţă 27 de consilieri locali, dar la şedinţa de constituire, pe data de 27 octombrie, au depus jurământul doar 24 de aleşi, întrucât trei dintre cei aleşi la alegerile locale au renunţat la mandat, în locul acestora urmând să vină membrii supleanţi aflaţi pe listele celor două partide menţionate. De altfel, din cauza faptului că nu tuturor aleşilor locali le-au fost validate mandatele şi n-au depus jurământul de învestire în funcţie, nici în cel de-al doilea municipiu al Prahovei – Câmpina – nu a fost desemnat viceprimarul.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*