Alex Conovaru: „Așteptăm să plece jucătorii importanți, să supraviețuim puțin și încă puțin”

Alex Conovaru, actor și membru DDB, a intervenit la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 29 iulie, pentru a discuta cu realizatorii Daniel Nazare și Gabriel Maricescu, despre Dinamo și TIFF.

„Ce să spun, am fost la primul meci cu Voluntari, m-am bucurat de reîntoarcerea pe stadion. Am văzut meciul cu Universitatea Craiova și m-a bucurat în aceiași măsură, încercarea mânjilor noștri de a face față, însă fără doar și poate, Craiova a meritat victoria.” – a spus Alex Conovaru.

Anton și Sorescu, pe picior de plecare, după ce nu și-au primit salariile.

Lucian Marinescu, impresarul lui Paul Anton, este sigur că mijlocașul lui Dinamo va deveni liber de contract, invocând o completare la excepțiile din legea insolvenței.

Deian Sorescu: Nu știu cât mai rezist

„Îmi e dor de Negoiță. Știam că dânsul are bani și nu mai vrea să bage, dar acum nu mai știm ai cui suntem. Suntem în aer, ai nimănui! Nu știu cât voi mai rezista, eu nu mai suport, toate se sparg în capul nostru!”– a spus Deian Sorescu, după meciul cu U Craiova.

Alex Conovaru: „Anton și Sorescu, așteaptă o ofertă”

„Așteptăm să plece jucătorii importanți, care își doresc să plece, nu am vrea să îi cedăm gratis. Anton și Sorescu, așteaptă o ofertă, sperăm să luăm niște bani pe ei, să supraviețuim, puțin și încă puțin. Și poate că tot răul este spre bine! Și cumva e așa, e drăguț că sunt ai noștri, dar nu știm dacă rămânem în prima ligă.” – a spus Alex Conovaru.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

 

Articolul Alex Conovaru: „Așteptăm să plece jucătorii importanți, să supraviețuim puțin și încă puțin” apare prima dată în Sport Total FM.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*