Alex Pașcanu și-a făcut buletin de Bogdănești!

Alex Pașcanu este cetățean al comunei vasluiene Bogdănești cu acte în regulă. Participant cu naționala României U21 de la Campionatul European din Ungaria și Slovenia, tânărul fundaș s-a decis să fie aproape de bunici, pe care îi iubește foarte mult.

Decizia a luat-o în urmă cu două luni, deși avea șansa să devină cetățean englez sau să aibă buletin de Cluj.

”A fost întrebat de trei ori de bunic, care este și consilier local, dacă își dorește acest lucru. Alex a fost ferm în decizie și are acum buletin de Bogdănești. Este o mare mândrie și un câștig pentru comună. Pot să spun că datorită lui, noi am ieșit în lume și dacă se știe de Bogdănești la nivel național și nu numai e grație acestui tânăr remarcabil”, a spus Ioan Dorobanțu, primarul comunei Bogdănești.

Edilul este și nașul de botez al fotbalistului, iar acum se gândește să-i confere titlul de ”cetățean de onoare” al comunei.

”Noi o să-l facem pe Alex cetățean de onoare al comunei. Avem deja procedurile începute, de ceva timp. Acest băiat, de o politețe ieșită din comun, ne face cunoscută comuna în toată lumea. Alex e un mare patriot și își iubește mult locurile natale, bunicii și cetățenii din comună. Noi, ca și comunitate avem numai de câștigat”, a mai spus primarul.

Alex Pașcanu își construiește acum o casă de vacanță la Bogdănești, iar localnicii speră ca în curând să vadă la ei în comună și alte vedete ale fotbalului.

Articol de Cristi Lapa (Vaslui)

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*