Alexandru Deaconu i-a instruit pe juniorii U17 înaintea turneului de calificare

Vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, a fost prezent joi, 27 septembrie, în cantonamentul reprezentativei U17, unde a propus mai multe discuții legate de arbitraj atât jucătorilor, cât și staff-ului tehnic. 

Rolul acestei întâlniri a fost de a le prezenta juniorilor faze din meciuri din perspectiva unui arbitru, cum ar trebui gestionate momentele tensionate și cum să procedeze în anumite situații ale meciului în relația cu arbitrul de pe teren.

Cred că a fost o întâlnire benefică, de la care am obținut reacții pozitive. Am încercat să le prezint jucătorilor situații concrete, am analizat clipuri video și am clarificat mai multe lucruri cu privire la joc, din punct de vedere al arbitrajului. Am discutat despre comportamentul nesportiv, despre jucarea mingii cu mâna, situațiile din zona de pedeapsă, offside-ul. Am fost bucuros să văd că am avut o întâlnire interactivă, cu implicare atât din partea jucătorilor, cât și a staff-ului tehnic. Sper să le fie de folos în meciurile care urmează și să îi ajute în interacțiunea cu arbitrii de acum înainte”, a declarat Deaconu la finalul întâlnirii.

Reprezentativa Under 17 se află în această săptămână în cantonament la Mogoșoaia, unde pregătește meciurile pentru calificările la Campionatul European de anul viitor.

Programul Grupei 9:

30 septembrie
România U17 – Ungaria U17, ora 17:00, Globall Football Park, Telki
Serbia U17 – Lituania U17, ora 17:00, Budafok Budapesta

3 octombrie
Ungaria U17 – Lituania U17, ora 17:00, Globall Football Park, Telki
Serbia U17 – România U17, ora 17:00, Csákvár Városi Stadion Csákvár

6 octombrie
Lituania U17 – România U17, ora 14:00, Csákvár Városi Stadion Csákvár
Ungaria U17 – Serbia U17, ora 14:00, Globall Football Park, Telki

Lotul convocat de selecționerul Daniel Mogoșanu pentru calificări:

Portari: Răzvan Sava (Juventus Torino/Italia), Raul Opric (CFR Simeria), Alexandru Tătaru (ACS Centrul de Performanţă Rapid Bucureşti)

Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul), Mădălin Pascu (Sportul Chișcani), Radu Drăgușin (Juventus Torino/Italia), Daniel Vita (Academia Puskas/Ungaria), Denis Bolenyi (FCSB), Ștefan Stefanovici (Juniorul Vaslui), Luca Florică (ACS Centrul de Performanţă Rapid Bucureşti); Alexandru Chilili (FC Voluntari)

Mijlocași: Constantin Grameni (FC Viitorul), Botond Szondi (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ovidiu Perianu (FCSB), Andrei Iana (U Craiova 1948 Club Sportiv SA), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ahmed Bani (SC Dinamo 1948), Ianis Stoica (FCSB);

Atacanți: Toni Suciu (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Theodor Corbeanu (Wolverhampton/Anglia), Louis Munteanu (FC Viitorul)

Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe și cele mai bune patru locuri doi se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Anglia și Germania. Turul de Elită se va disputa în martie 2019.

La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 8 grupe, alături de șapte dintre ocupantele locurilor doi și țara gazdă, Irlanda, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în mai 2019.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*