„Alianţa pentru Prahova” a fost lansată în mod oficial

N.Dumitrescu

Ca uniune a partidelor de centru- stânga pentru alegerile locale de luna viitoare, „Alianţa pentru Prahova”, formată din filialele judeţene ale Partidului Social Democrat, PRO România și Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal) a fost lansată astăzi, în mod oficial, într-un cadru mai mult decât inedit – la Hipodromul Ploieşti, dată fiind necesitatea respectării normelor sanitare pe timp de pandemie, care impun anumite reguli în cazul desfăşurării unor evenimente publice.  În calitate de preşedinte al Organizaţiei Prahova a PSD, dar şi de candidat unic din partea menţionatei alianţe la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader a ţinut să declare că „Alianţa pentru Prahova” este una firească şi normală, creată în interesul prahovenilor. „Reprezentanţii celor trei filiale care au constituit la nivelul judeţului Prahova această alianţă de centru- stânga sunt oameni care se cunoaşteau şi  înainte, care au colaborat pentru dezvoltarea judeţului Prahova. Am considerat cu toţii că trebuie să ne unim, ca împreună să reuşim ceea ce ne-am propus pentru acest judeţ. Este nevoie de continuitate şi dezvoltare, şi doar împreună putem reuşi. În aceste momente grele pe care le traversează întreaga societate, din cauza pandemiei, noi venim cu un mesaj de solidaritate şi colaborare pentru întreaga comunitate prahoveană. Tocmai de aceea, pentru că am dorit să demonstrăm că nouă ne pasă de prahoveni, abia de astăzi noi începem  cu adevărat campania electorală pentru alegerile din 27 septembrie”, a declarat Bogdan Toader.  Avându-i alături pe reprezentanţi din  Pro România şi PPU (S-L) printre care deputatul Graţiela Gavrilescu şi Mădălina Lupea, inclusiv candidaţii la funcţia de primar din cele două municipii – la Ploieşti, Cristian Ganea, şi la Câmpina, Nicolae Moisescu – Bogdan Toader nu a ezitat să facă referire şi  la practicile PNL,  respectiv la „şantajul şi ameninţările liberalilor la adresa primarilor social-democraţi”.  „În cazul şantajului şi al ameninţărilor la adresa aleşilor locali PSD, al multitudinii de controale de care au parte, fără vreun motiv aparent, cred că ar trebui să se autosesizeze instituţiile statului, având în vedere că aceste practici, ale PNL, sunt prezente în mai toate judeţele, nu doar în Prahova.  Tocmai de aceea noi ne bucurăm de faptul că, în ciuda a ceea ce se întâmplă, alături de echipa noastră au venit şi tineri, care nu au mai făcut politică până acum.  Din păcate, ceea ce vedem că se întâmplă la guvernare  se întâmplă şi în teritoriu. Tocmai de aceea, noi vrem să facem dovada  că suntem alături de oameni, de comunitate,  nu să transmitem ură şi dezbinare, aşa cum sunt practicile vechi, folosite şi acum, de către liberali”, a mai spus Toader.  Subliniind că guvernanţii liberali nici până la această dată nu au stabilit foarte clar normele pentru desfăşurarea actului electoral, una dintre dovezile incompetenţei lor  fiind inclusiv faptul că nici până la această dată promisele măşti de protecţie nu au ajuns la beneficiarii cu venituri reduse, liderul social-democraţilor prahoveni a mai adăugat: „ Eu am tot sperat ca alegerile, din cauza pandemiei, să poată fi amânate. Dar liberalii, cu orice risc, şi-au asumat  organizarea lor, fără ca nimic să fie clar nici până la această dată. Nu ştiu cum se vor organiza alegerile în teritoriu, în secţia de votare. Cei care şi-au asumat desfăşurarea acestor alegeri sunt răspunzători. Dacă PNL are soluţii, atunci să le pună în aplicare, dacă nu, atunci să-şi dea demisia!”   La rândul său, menţionând faptul că până şi oraşul Băicoi arată mai bine, ca aspect, decât Ploieştiul, deputatul Graţiela Gavrilescu a ţinut să menţioneze că „în această bătălie, a alegerilor locale, suntem fără frică, pentru că partidele din care facem parte au demonstrat că pot pune în practică proiecte de dezvoltare”.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*