Alte troleibuze noi, pe două trasee din Ploieşti

Potrivit S.C. Transport Călători Express S.A., începând de ieri au fost puse în circulație alte 5 troleibuze noi, care vor circula pe traseele 202 și 44. Acestea se alătură celor deja aflate în trafic, din totalul de 20 care vor îmbunătăți flota mijloacelor de transport în comun din oraș. Troleibuzele – în lungime de aproape 12 m fiecare – au o capacitate de minimum 70 de pasageri, dintre care 30 pe scaune. Acestea asigură condiții superioare de călătorie, fiind vehicule moderne, cu podea joasă, 100% electrice, cu zero emisii, mai rapide, mai puțin zgomotoase, cu facilități STI – sisteme tehnice inteligente. Reamintim că, anul trecut, a fost semnat contractul privind achiziția celor 20 de troleibuze destinate transportului public urban de călători, primul din lot ajungând în Ploiești anul acesta, în luna aprilie, apoi, etapizat, și altele.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*