Altercaţie între doi bărbaţi la adăpostul de noapte din Ploieşti, soldată cu un rănit

V. Stoica

Doi bărbați de 47 și 41 de ani, care își găseau deseori un acoperiș deasupra capului la adăpostul de noapte din Ploiești, au stârnit un scandal joi seară, în incinta centrului social.
Din cauza altercației izbucnite între cele două persoane, în jurul orei 19.30 au fost chemate forțele de ordine și au intervenit polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr.4 Ploiești, care i-au identificat pe cei doi bărbați implicați în scandal. „Din cercetări a reieșit faptul că, în urma unor discuții în contradictoriu, un bărbat în vârstă de 47 de ani l-ar fi lovit pe cel de-al doilea cu un obiect tăietor-înțepător în membrul inferior. A fost solicitată o ambulanță, care a acordat îngrijiri medicale victimei. Ulterior, bărbatul de 41 de ani a fost transportat la spital.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*