Ambasadorul Franţei a fost prezent ieri la Ploieşti

Michèle Ramis, ambasadorul Franței la București, a fost prezentă ieri la Ploiești, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai autorităților județene și locale. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a primit delegația franceză, Michèle Ramis fiind însoțită și de către Michel Monsauret – ataşat de cooperare educativă, Coordonator al Alianţelor Franceze din România şi de Christophe Gigaudaut – Consilier de Cooperare şi acţiune culturală, director al Institutului Francez din România.
Preşedintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a prezentat – pe lângă oportunitățile economice din județ – principalele obiective turistice şi culturale din “judeţul aurului negru, turismului montan şi al vinurilor roşii”. La rândul său, Michèle Ramis şi-a exprimat disponibilitatea de a face cunoscută oferta Prahovei în rândul reprezentanţilor mediului de afaceri din Franţa, arătându-şi intenţia de a facilita cooperarea academică în special în domeniul petrolier şi a energiei verzi. Totodată, ambasadorul Franţei s-a arătat interesat de a intensifica colaborări şi în alte domenii precum agricultură, turism, energie, cultură etc. La întâlnire au mai participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă, primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, subprefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*