Amical în miezul zilei pentru utiști, la Sibiu: „Aveam nevoie de un adversar puternic”

Cu o lună și jumătate înainte meciul pe puncte, Hermannstadt și UTA se întâlnesc în cadrul unui amical tot pe stadionul din Sibiu. Acesta va avea loc vineri, 4 septembrie, de la ora 12. „Nu pot spune că ne convine prea mult ziua și ora acestui test, dar aveam nevoie de a întâlni un adversar puternic, de nivelul nostru și atunci ne conformăm. Plecăm de joi spre Sibiu, sper să avem la dispoziție cât mai mulți jucători apți, căci, se știe, ne confruntăm cu destule probleme de ordin medical”, ne-a mărturisit Laszlo Balint, antrenorul „roș-albilor´.

Într-adevăr, mâine, Tomozei, Ursu și Buhăcianu vor face noi investigații și în funcție de rezultatele acestora vor reveni sau nu, bineînțeles, treptat, la pregătire. Se anunță o săptămână destul de grea pentru utiști, în special pentru fotbaliștii cu restanțe fizice. Ciclul săptămanal de pregătire începe mâine seară, la „ICRTI”, noua bază de antrenamente a arădenilor după ce „cartierul general” a fost mutat la „Francisc Neuman”.

Altfel, până la testul de la Sibiu, UTA speră să se mai întărească la nivel de lot, în vizor fiind – bineînțeles – un mijlocaș central, dar și un fotbalist de bandă stânga. „Încercăm să mai aducem jucători, deși nu e deloc ușor să ne mișcăm în această perioadă”, a confirmat Gyuszi Balint.

Următorul joc oficial al arădenilor e programat în weekendul 11-13, la Pitești, cu cealaltă nou promovată în Liga 1, Campionii FC Argeș.

1
0

Articolul Amical în miezul zilei pentru utiști, la Sibiu: „Aveam nevoie de un adversar puternic” apare prima dată în sportarad.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*