Ana Bogdan, a şasea favorită pe tabloul principal la BRD Bucharest Open

Petre Apostol

Astăzi, în Capitală, se dă startul celui mai important turneu din circuitul WTA organizat în România – BRD Bucharest Open (categorie International, premii totale de 250.000 de dolari). Pe tabloul principal al competiției, printre favoritele turneului se regăsește și jucătoarea prahoveană Ana Bogdan, sportiva din Sinaia fiind în premieră cap de serie la întrecerea din România.
În vârstă de 25 de ani, Ana Bogdan va fi cap de serie nr. 6, la a treia sa prezență pe zgura bucureșteană, după ce, în momentul stabilirii favoritelor, se afla pe locul 59 în clasamentul WTA, cea mai bună poziție a sa înregistrată în ierarhia mondială.
Eliminată în primul tur la Wimbledon, cel de-al treilea turneu de Mare Șlem al anului, disputat pe iarbă, sportiva prahoveană urmărește să revină pe drumul succesului la întoarcerea pe zgură. Asta mai ales că are de apărat punctele câștigate anul trecut la turneul din Capitală, când a ajuns până în semifinale, egalându-și cea mai bună performanță înregistrată la un turneu din circuitul WTA.
La ediția anterioară, când se afla pe locul 108 mondial, Ana Bogdan o învinsese în primul tur pe a șasea favorită, Sorana Cîrstea, scor 6-4, 6-2, după care trecuse de Cagla Buyukakcay (Turcia), scor 6-4, 7-5, respectiv de principala favorită, letona Anastasija Sevastova, scor 6-1, 6-3. Însă, în semifinale, a cedat duelul cu a treia favorită, germanca Julia Goerges, la capătul unui meci de trei seturi, scor 6-3, 2-6, 4-6.
La ediția de anul acesta, în primul tur al turneului, jucătoarea prahoveană o va întâlni pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova, în vârstă de 23 de ani, o fostă sportivă de Top 30, în 2015 ocupând locul 26 mondial, an în care și-a adjudecat marele trofeu la competiția de la București. În prezent, însă, jucătoarea slovacă se află pe locul 86 în ierarhia mondială.
Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul profesionist de tenis, chiar anul acesta, în luna aprilie, tot la un turneu de categorie International, disputat la Bogota, în Columbia, și desfășurat tot pe zgură. Atunci, Schmiedlova s-a impus, scor 6-3, 6-2, în semifinale, jucătoarea slovacă adjudecându-și, apoi, trofeul, reprezentând singurul turneu câștigat de aceasta în actualul sezon.
Câștigătoarea dintre Ana Bogdan și Anna Karolina Schmiedlova se va confrunta în turul secund cu învingătoarea dintre germanca Laura Siegemund și italianca Jasmine Paolini.
La fel ca anul trecut, principala favorită a turneului este letona Anastasija Sevastova.

You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Leave a Reply

*